Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Înaltpreasfnţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor brăileni.

Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala „Naşterea Domnului“ din municipiul Brăila.

La slujbă, împreună cu soborul slujitor, au fost prezenţi copii şi tineri, profesori şi oameni de cultură, dar şi  credincioşi de toate vârstele şi din toate categoriile sociale, mulți dintre aceștia fiind împărtășiți la momentul cuvenit cu Sfintele Taine.

Prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian în mijlocul brăilenilor astăzi este prilejuită şi de împlinirea a 34 de ani de la punerea pietrei de temelie a celui mai reprezentativ locaş de cult din Brăila.

La momentul chinonicului, Corul de copii ”Chiralina” al Catedralei din Brăila, în simfonie cu membrii Corului mixt „Trison“ al Şcolii Populare de Artă din Brăila au susţinut un concert de cântece pascale.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre lumina revărsată în lume de Învierea din morţi a Domnului Hristos şi despre roadele iubirii, comuniunii şi frăţietăţii regăsite în multiplele activităţi misionare şi social-filantropice de la această parohie brăileană.

La final, au fost binecuvântate tradiţionalele ofrande pascale și hrana pregătită pentru semenii sărmani la cantina din cadrul Așezământului cultural și social-filantropic al parohiei.

Această cantină oferă hrană caldă zilnic pentru aproximativ două sute de persoane, iar în perioadele dificile şi-a intensificat eforturile pentru a ajuta cât mai mulți semeni nevoiași.

***

Catedrala „Naşterea Domnului“ din municipiul Brăila se numără printre primele biserici ale cărei piatră de temelie a fost aşezată imediat după evenimentele din 1989, la data de 16 aprilie 1990, în ziua a doua a praznicului Învierii Domnului. După numeroase eforturi şi extraordinare investiţii financiare, la data de 26 decembrie 2005 s-a săvârşit slujba de binecuvântare a altarului catedralei brăilene, de către chiriarhul Dunării de Jos, ÎPS Părinte Casian.

Un important proiect aflat în derulare la această parohie îl reprezintă Aşezământul cultural şi social-filantropic, unde funcţionează o cantină la care servesc masa zilnic gratuit aproximativ 200 de persoane, o grădiniţă, un Centru pentru tineret, precum şi un magazin bisericesc cu obiecte de colportaj şi carte de zidire sufletească.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook