Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ca de fiecare data în ultimii 9 ani, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian, în Eparhia Dunării de Jos, pe toată perioada Postului Mare, se desfăşoară ample acţiuni social-filantropice menite să sprijine persoanele sărace aflate în dificultate şi să aline suferinţa creştinilor care sunt asistaţi în diferite instituţii ale statului: spitale, aziluri de bătrâni, penitenciare şi şcoli pentru copii cu nevoi speciale.

Răspunzând chemării Domnului, în Duminica Sfintei Cruci, peste 80 de parohii din toate cele 8 protoierii au desfăşurat acţiuni filantropice în cadrul căreia au fost vizitate cca. 39 spitale, aziluri şi penitenciare, din oraşele Galaţi, Brăila şi Tecuci, precum şi din alte localităţi cu astfel de instituţii sociale de ocrotire ale statului. În această lucrare misionară au fost implicaţi peste 550 de voluntari şi membri ai consiliilor şi comitetelor parohiale, coordonaţi de preoţii parohi. S-au oferit alimente, haine, încălţăminte, iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare şi cruciuliţe.

Duminica Sfintei Cruci reprezintă un eveniment aparte şi pentru că este sărbătoarea de hram a capelei destinate persoanelor cu deficienţe de auz, capelă ce se află la demisolul bisericii „Pogorârea Sf. Duh” din Galaţi. Această capelă a fost pusă la dispoziţia credincioşilor hipoacuzici, cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Casian, începând cu 1 martie 2006, pentru ca în acest locaş să fie interpretată Sfânta Liturghie în limbajul mimico-gestual, cu sprijinul dlui teolog Costică Căuş – absolvent al secţiei de specialitate a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Piteşti. Prin grija şi osteneala slujitorilor şi credincioşilor de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, pentru membrii Asociaţiei Surzilor, care au participat la această sărbătoare, au fost pregătite mici daruri, constând în alimente de primă necesitate.

Cu siguranţă bucuria Învierii Domnului va fi mult mai mare dacă ne vom asuma şi vom purta crucea aproapelui nostru prin astfel de fapte de iubire, transformând astfel aşteptarea în nădejde, neputinţa în biruinţă, singurătatea în comuniune.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook