Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 23 martie 2011, la Liceul Teoretic „Panait Cerna” din municipiul Brăila s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului naţional interdisciplinar denumit „Cultură şi spiritualitate românească”, ediţia I.

În perioada 15 ianuarie-15 februarie 2011, concursul a fost promovat în şcolile gimnaziale şi liceale din ţară. Între 20-27 februarie 2011 au fost selectate cele mai bune eseuri, care au întrunit între 80 şi 100 de puncte pe secţiune, lucrări care s-au înscris pentru etapa judeţeană.

Participarea unui număr destul de mare de elevi dovedeşte faptul că aceştia au înţeles faptul că literatura română cuprinde în paginile ei numeroase mărturii ale unei adânci trăiri religioase. Este bine cunoscut faptul că, odată cu formarea poporului român, a avut loc şi încreştinarea lui.

Concursul a fost organizat în vederea evidenţierii elevilor care fac dovada cunoaşterii aprofundate a literaturii române şi a temelor creştine din capodoperele acesteia.

Concursul a fost proiectat pe două secţiuni, cea dintâi adresându-se elevilor claselor a V-a şi a VIII-a şi având ca tematică „Lumea între sacru şi profan”, iar cea de-a doua secţiune pentru clasele a IX-a-a XII-a, cu tema „Hermeneutica textelor sapienţiale”.

Obiectivul general a acestei competiţii cultural-spirituale îl reprezintă „valorificarea potenţialului creativ al elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la capacitatea acestora de a înţelege şi de a exprima, dintr-o perspectivă personală, viziunea despre lume, despre condiţia umană sau despre artă, aşa cum acestea sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor de cultură religioasă” (extras din regulametul oficial de concurs).

Despre modul în care a fost receptat acest concurs la nivelul judeţului Brăila, a vorbit domnul inspector de limba şi literatura română, Prof. Adrian Simion: „Cred că ideea unui concurs interdisciplinar română-religie trebuie privită ca o provocare intelectuală de înaltă ţinută. Interferenţa celor două discipline este una absolut firească, iar literatura şi religia coexistă în unele din textele care figurează în programa şcolară la limba şi literatura română. Am promovat în toate unităţile de învăţământ din municipiu şi judeţ acest concurs şi am constatat cu satisfacţie, că aproape 100 de elevi s-au calificat la etapa judeţeană, ceea ce arată că elevii brăileni sunt interesaţi de concursurile şcolare, în special de cele cu caracter interdisciplinar”.

În acelaşi context, părintele profesor Florin Grecu, inspector de religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean-Brăial, a remarcat: „Poate este momentul să dăm cuvintelor adevarata lor putere creatoare şi să nu uităm că ele îşi au obârşia din Cuvântul lui Dumnezeu-Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumim pe această cale Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care poartă de grijă întodeauna cu părintească dragoste, de copiii şi tineretul dornic de cunoaştere şi aprofundare a valorilor noastre spirituale şi culturale”.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook