În data de 4 martie 2012, la Duminica Ortodoxiei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au desfăşurat ample manifestări liturgice şi cultural-misionare.

Sărbătoarea a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de către  Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de preoţi şi diaconi, de numeroşi credincioşi gălăţeni, de un număr impresionant de copii şi tineri, precum şi de persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire din Galaţi.

În prelungirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a binecuvântat şi a participat la tradiţionala procesiune cu icoane, de la Catedrala Arhiepiscopală până la vechiul Palat episcopal, actualul Muzeu de Arte Vizuale. Aici, în prezenţa tinerilor iconari şi a profesorilor lor, a slujitorilor şi a numeroşilor credincioşi,  a fost vernisată expoziţia de icoane, intitulată „2012 – Anul Sfântului Maslu şi al îngrjirii bolnavilor, în iconografie”.

În deschidere, corul mixt „Camerata Juventus”, alcătuit din elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, Liceului Pedagogic „Costache Negri” şi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, au susţinut un mini-concert, în care au fost interpretate cântări specifice perioadei Triodului.

Programul a continuat cu prezentarea icoanelor  realizate de tinerii iconari de la „Clubul Copiilor” din Tecuci, „Palatul Copiilor” din Galaţi, „Palatul Copiilor” din Brăila, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, secţia patrimoniu şi pictură bisericească, Centrele parohiale pentru tineret din Lieşti şi Barcea, judeţul Galaţi, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, Liceul de Artă „Haricleea Darcle” din Brăila, precum şi de elevii Şcolii Nr. 28 „Mihai Eminescu” din Galaţi.

Un moment deosebit şi inedit în acelaşi timp, l-a constituit prezentarea, de către elevii Centrului parohial din Barcea, a unor icoane realizate exclusiv din seminţe legumicole, asupra cărora nu s-a intervenit cu mijloace specifice picturii iconografice. Culorile şi forma seminţelor, într-o armonie desăvârşită, au arătat frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu în chipurile sfinţilor Săi.

Ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, au fost înmânate peste 70 de premii celor mai merituoşi dintre tinerii iconari.

În încheiere chiriarhul locului a vorbit despre însemnătatea şi rolul icoanelor în biserici şi în casele credincioşilor şi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în înfrumuseţarea acestei zile.

 

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook