În prima parte a celei de a doua zi (22 martie 2014) a întrunirii consultative naţionale a A.S.C.O.R. si L.T.C.O.R. de la Galaţi, pc pr. dr. Vasile Gavrilă, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a prezidat întrunirea tinerilor în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“ din municipiu.

La ceas de vecernie, în ajunul Duminicii Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat sfinţirea picturii capelei studenţeşti cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ din campusul universitar „Alexandru Ioan Cuza“. Tinerilor din cele două Asociaţii ale Bisericii Ortodoxe Române li s-au alăturat şi alţi studenţi gălăţeni şi elevi seminarişti.

Spaţiul în care a fost amenajată capela sudențească a fost pus la dispoziţia A.S.C.O.R. Galaţi de către Universitatea „Dunărea de Jos” încă din anul 1996 pentru a se organiza aici program zilnic de rugăciune.

Lucrările de amenajare au fost realizate de A.S.C.O.R. Galaţi prin dl Codruţ Mirică, preşedintele Asociaţiei Studenţeşti şi cu sprijinul nemijlocit al dlui Bogdan Rodeanu, director al Direcţiei Cămine – Cantine şi Proiecte Studenţeşti din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Lucrările de pictură au fost realizate cu binecuvântarea ÎPS Casian de către o echipă de tineri pictori sub coordonarea dlui Valentin Palade, coordonatorul atelierului de icoane din cadrul A.S.C.O.R. Galaţi.

Programul liturgic a fost continuat cu Seara de Gală din Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“, în cadrul căreia au fost precizate principalele temeiuri pentru ordinea de zi a următoarei Consfătuiri Naţionale care va avea loc în toamna acestui an la Bucureşti.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a adresat tinerilor îndemnul de a autentici misionari în rândul studenţilor din Univerităţile din ţară, după care pc. pr. dr. Vasile Gavrilă a transmis tinerilor mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În cadrul manifestării a fost prezentat şi filmul documentar „A.S.C.O.R. Galaţi: Tinereţe, misiune, credinţă“.

La final, reprezentanţii A.S.C.O.R. si L.T.C.O.R din ţară au rostit scurte alocuţiuni urmate de concluziile Întrunirii consultative naţionale de la Galaţi.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică psaltică oferit de corul „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În Duminica Sfintei Cruci, tinerii membri ai A.S.C.O.R. si L.T.C.O.R. oaspeţi au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, după care au plecat în pelerinaj la principalele obiective duhovniceşti ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook