Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt locaș, în prezenta unui număr mare de credincioși.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.

Întrucât Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împlineşte mâine 69 de ani, în cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru darul vieţii şi roadele slujirii Înaltpreasfinţiei Sale la Dunărea de Jos.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Matei, în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre iertare, post şi neagonisire.

Vorbind despre perioada în care ne pregătim prin rugăciune, post și pocăință pentru Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ierarhul locului a precizat că starea de postire din această călătorie spre Sfintele Paşti trebuie să fie permanent o stare de iertare şi de bucurie. 

„Împreună cu preacucernicii părinţi slujitori şi cu evlavioşii creştini de toate vârstele, aşa cum arată familia Dunării de Jos, ne-am regăsit înţelegând că iertarea Mântuitorului Hristos o obţinem doar atunci când ne uşurăm de neputinţa de a ierta pe aproapele nostru.

Calea cea mai bună, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a învăţat, este aceea prin care cu nimic nu suntem asemenea cu Dumnezeu decât atunci când iertăm pe aproapele nostru. Astfel, călătoria noastră luminoasă spre Sfintele Paşti va fi regăsirea luminii din inimi în faptele milosteniei creştine, după putere“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, consilierul eparhial pentru protocol, preotul Daniel Tănasă, a transmis Înaltpreasfinţiei Sale, în numele slujitorilor şi credincioşilor din judeţele Galaţi şi Brăila, doriri de sănătate şi ajutor de la Dumnezeu pentru continuarea slujirii poporului de la Dunărea de Jos ca şi până acum, cu vrednicie şi bogate roade spirituale.

Întrucât de mâine începe Postul Mare, la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a rostit rugăciunea specială pentru intrarea în post și a adresat câteva îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea așa cum se cuvine a perioadei care urmează, invitându-i totodată să participe la slujba Pavecerniței Mare, în cadrul căreia se va intona Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toţi cei prezenți la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook