Cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, în colaborare cu Consiliul local al municipiului Galaţi, o serie de activităţi cu caracter liturgic, cultural-misionar şi social-filantropic care s-au desfăşurat şi se desfăşoară pe tot parcursul lunii noiembrie. Sărbătoarea fost pregătită din punct de vedere spiritual şi misionar, prin săvârşirea în toate bisericile gălăţene, duminica seara, a slujbei Acatistului Sfântului Andrei, urmate de conferinţe şi meditaţii duhovniceşti pe marginea unor teme de interes cum ar fi: "Parohia şi familia creştină", "Tinerii Bisericii – aspecte din parohia noastră", "Filantropia - viaţa Bisericii", : "Galaţi – oraşul Sfântului Andrei. Argumente pentru consolidarea solidarităţii creştine şi promovarea valorilor morale în societate".

În săptămâna premergătoare zilei de prăznuire a Sf. Andrei, Centrul eparhial a programat câteva manifestări de interes, dintre care amintim:

1. La Catedrala arhiepiscopală va avea loc în seara zilei de vineri, 27 noiembrie, începând cu orele 17.00, procesiunea "Călători pe cărările sfinţilor", moment liturgic prilejuit de scoaterea spre închinare a raclelor cu moaştele Sf. Ap. Andrei,  Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Atanasie al Constantinopolului. Cu această ocazie vor fi întâmpinate, la intersecţia străzilor Domnească şi Basarabiei, moaştele Sfântului Ierarh Nicoale – ocrotitorul Catedralei gălăţene – aduse la iniţiativa ÎPS Arhiepiscop Casian şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica "Sf. Gheorghe Vechi" din Bucureşti.

Manifestările liturgice vor continua prin săvârşirea sâmbătă, 28 noiembrie, la orele 10.00, a slujbei de Te-Deum la deschiderea Sărbătorilor Sf. Andrei. Duminică, 29 noiembrie, în Catedrala  arhiepiscopală va fi săvârşită Sfânta liturghie arhierească, iar seara va avea loc, începând cu orele 18.00, slujba de Priveghere închinată Sfântului Andrei. De asemenea, în toate bisericile din oraş se va săvârşi Vecernia cu Litie, urmată de slujba Acatistului Sf. Andrei.

La ziua praznicului, pe 30 noiembrie, în Catedrala arhiepiscopală, începând cu orele 9.00,  va avea loc Sfânta Liturghie arhierească la care vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, autorităţi administrative, culturale şi militare din municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi copii şi tineri de la şcolile gălăţene, participanţi la programul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor".

 

2. În colaborare cu Inspectoratul Şcolar - Galaţi, în toate şcolile şi liceele a fost organizat concursul „Sfinţii - prietenii lui Dumnezeu şi îndrumătorii tinerilor“. Ca în fiecare an, la acest concurs participă peste 1.500 de elevi care primesc diplome de participare, iar aproximativ 200 dintre aceştia, cu rezultatele cele mai bune, vor primi premii din partea Arhiepiscopiei. Această activitate, cu caracter cultural şi misionar-pastoral, se desfăşoară  din iniţiativa  şi cu binecuvântarea ÎPS Părinte Casian încă din anul  1992 şi trezeşte an de an interesul tinerilor şi copiilor.

La Seminarul Teologic "Sf. Andrei" se va desfăşura sâmbătă, 28 noiembrie a.c.,  Simpozionul ştiinţific  "Tinerii seminarişti între criza lumii contemporane şi modelele veşnice: Sfinţii Capadocieni", cu participarea delegaţiilor de la mai multe seminarii teologice din ţară şi de la mai multe licee din Eparhia Dunării de Jos. Totodată, cu acest prilej va avea loc şi  lansarea volumului "Apostolat şi educaţie creştină în lumea de astăzi. În după-amiază aceleiaşi zile, la Teatrul Muzical "Nae Leonard", corurile Seminarului Teologic „Sf. Andrei”  din Galaţi şi altor seminarii teologice din ţară vor susţine concertul de muzică bisericească "Toată suflarea să laude pe Domnul!".

 

3. Din punct de vedere social-misionar şi filantropic, miercuri, 25 noiembrie a.c., va avea loc acţiunea "Ajutorul sfinţilor pentru vindecarea bolnavilor" - program liturgic şi catehetic organizat pentru cadrele medicale şi bolnavii din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei", precum şi pentru studenţii Facultăţii de Medicină din Galaţi. Cu acest prilej, preoţii capelani din municipiu vor săvârşi taina Sfântului Maslu şi apoi vor merge din salon în salon pentru a aduce spre închinare bolnavilor  raclele cu moaştele Sf. Andrei şi ale Sf. Nectarie Taumaturgul.

Joi, 26 noiembrie a.c., ÎPS Arhiepiscop Casian va inaugura Centrul multifuncţional de servicii sociale  "Speranţe pentru vârsta a III-a" destinat asistenţei persoanelor vârstnice aflate în dificultate din cadrul Parohiei „Pogorârea Sf. Duh şi Sf. Stelian”, . În seara aceleiaşi zile, la Teatrul Muzical "Nae Leonard" (orele 17.00), membrii Asociaţiilor Surzilor din municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi tinerii hipoacuzici  de la Şcoala de Arte şi Meserii „P.P.Neveanu”  vor prezenta în limbaj mimico-gestual spectacolul religios-artistic de binefacere "Şi ei sunt asemenea nouă…".

Vineri, 27 noiembrie a.c., va fi deschis cel de-al doilea Centru multifuncţional de servicii sociale"Speranţa" din cadrul Aşezământului social filantropic „Sf. Vasile cel Mare”, destinat  copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate sau cu risc social.

Luni, 30 noiembrie a.c., în toate bisericile oraşului Galaţi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, se va organiza, cu participarea membrilor consiliilor şi comitetelor parohiale, acţiunea cu caracter filantropic "În căutarea celor trişti şi singuri", pentru ajutorarea persoanele aflate în dificultate din parohiile municipiul Galaţi.

 

Pe lângă cele mai sus-menţionate, au răspuns invitaţiei de a organizaa diverse activităţi principalele instituţii de cultură şi învăţământ din oraşul de la Dunăre, printre care menţionăm Inspectoratul Şcolar – Galaţi, în colaborare cu grădiniţele, şcolile şi liceele din oraş, Universităţile ”Dunărea de Jos” şi ”Danubius”, Casa de Cultură a Studenţilor, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Arte Vizuale, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, Biblioteca Municipală ”V.A. Urechia”, Teatrul Dramatic ” Fani Tardini”, Teatrul Muzical ”Nae Leonard”, Teatrul de păpuşi ”Gulliver”, precum şi Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Galaţi.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video