Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ajuns în această seară la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi cu ocazia evenimentelor dedicate Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul oraşului, care vor avea loc mâine, 30 noiembrie 2011.

În prezenţa Patriarhului României şi a ierarhilor prezenţi la eveniment a fost oficiată o slujbă de Te-Deum de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La sărbătoarea de astăzi, alături de Preafericirea Sa s-au aflat următorii ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, Mitropolit Grec de Kerkyra şi Paxos, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada (ROEA) - Vatra Românească.După slujbă Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a urat bun venit Patriarhului României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit apoi, în cuvântul Său, despre însemnătatea sărbătorii Sfântului Apostol Andrei pentru români şi în special pentru gălăţeni.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va oficia mâine, 30 noiembrie 2011, Sfânta Liturghie alături de un sobor de ierarhi la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook