În preziua sărbătoririi Sf. Ap. Andrei, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârșit Sf. Liturghie în biserica „Sf. Ap. Andrei“ de pe platforma siderurgică Arcelor Mittal din Galaţi, la împlinirea a 10 ani de la sfinţirea ei.

Cu acest prilej, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos au fost aduse spre închinare icoana şi moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul.

La evenimentul liturgic au participat dl Ribo Bruno, director general ArcelorMittal – România, alţi directori, muncitori, dar şi credincioşi – rude ale celor decedaţi.

La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru cei decedaţi în accidente de muncă.

În continuare a fost vernisată expoziţia de fotografie „10 ani de slujire pentru Catedrala siderurgiştilor“, imagini sugestive ale celor mai importante etape din „istoria“ bisericii de pe platforma siderurgică ArcelorMittal din Galaţi.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video