În calendarul manifestărilor cultural-misionare organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se înscrie şi organizarea tradiţionalului concert de muzică bisericească „Toată suflarea să laude pe Domnul!“.

În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“ din municipiu a fost gazda celei de a XXI-a ediţii a concertului gălăţean, organizat de Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ în cooperare cu Centrul eparhial.

În debut, participanţii au vernisat expoziţia de icoane a elevilor seminarişti intitulată „Icoana, chipul omului îndumnezeit“.

Alături de Chiriarhul locului, la eveniment au participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, numeroşi preoţi din municipiu, elevi seminarişti, studenţi şi simpli credincioşi.

Pe scenă au urcat corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ condus de prof. dr. Eugen Dan Drăgoi, corul „Sfântul Ioan Damaschin“ al Protoieriei Tecuci, dirijat de pc. pr. Ştefan Viorel, corul „Sfântul Efrem Sirul“ al Protoieriei Covurlui, condus de dl Dumitru Petrea şi corul „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunări de Jos, sub bagheta arhid. Adrian Marin.

Corurile participante au intonat cântări bisericeşti şi cântări din repertoriul tradiţional al poporului român închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a lansat primul CD al corului „Ortodoxia“ din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos pe care a fost imprimat Paraclisul Sfântului Apostol Andrei.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook