Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la data de 25 noiembrie, când Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pentru credincioşii parohiei gălăţene „Sfinţii Mucenici Ecaterina, Gheorghe şi Modest“ este zi de sărbătoare, întrucât îşi sărbătoreşte hramul.

Sărbătoarea a început încă din ajun prin săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia şi a continuat în ziua hramului, cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a rostit un amplu şi impresionant cuvânt de învăţătură adresat, în special, tinerilor elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 33 din municipiu.

La slujbă au participat şi alţi credincioşi de toate vârstele din municipiu, profesori şi oameni de cultură. La final, cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, pentru evenimentul de astăzi fiind pregătite şi pachete cu alimente destinate persoanele bolnave, singure şi nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

Biserica actuală datează din 27 octombrie 1929, fiind construită, cu binecuvântarea Episcopului Cosma Petrovici, al Dunării de Jos, sub directa îndrumare a părintelui Ioan Diaconescu, ce fusese transferat de la parohia Chilia Nouă, la insistenţele credincioşilor din zonă. Cutremurele din anii 1940 şi 1977 au deteriorat grav biserica, ceea ce a dus la începerea unor ample lucrări de restaurare în 1983, lucrări reluate după 1990, prin purtrea de grijă a părintelui Alexandru Teodosiade, sub directa îndrumare a chiriarhului Dunării de Jos.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook