110 de tineri cursanţi ai Şcolii de ucenici „ArcelorMittal“ au participat astăzi, 25 noiembrie 2016, la biserica „Sfântul Apostol Andrei“ de pe platforma siderurgică din municipiul Galaţi, la o slujbă de mulţumire.

Cu binecuvântare arhierească, rugăciunea a fost săvârșită de un sobor de preoţi  condus de către pc. pr. Eugen Buruiană, protoiereu de Galaţi şi delegat al Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, prilej cu care ucenicii s-au rugat pentru şansa pe care au primit-o de la Dumnezeu de a se califica într-o meserie şi de a primi un loc de muncă.

În partea a doua a întâlnirii, părintele  Cătălin Sârbu, responsabil cu cateheza în cadrul protoieriei Galaţi, a vorbit ucenicilor lui Hristos de la Şcoala ArcelorMittal, despre „Rolul şi implicarea tinerilor în viaţa bisericii“, despre faptul că Biserica lui Hristos ne cheamă pe toţi să participăm, la viaţa parohială, cu rugăciunea şi cu  lucrarea social-filantropică faţă de aproapele.

În acest context, tinerii celei de-a treia generaţii de ucenici ai Şcolii ArcelorMittal au ascultat lecţia despre tinereţea în Hristos, au adresat întrebări legate de multele provocări ale societăţii contemporane şi au cerut sfaturi cu privire la atenuarea problemelor cu care se confruntă familia contemporană.

Ca semn al preţuirii şi dragostei creştineşti, toţi participanţii au primit daruri, constând în iconiţe, cărţi de rugăciune şi volumul „Hristos în căutarea tinerilor, tinerii în căutarea lui Hristos“, precum şi alte daruri.

 Piatra de temelie la „Catedrala Siderurgiștilor“ a fost aşezată în 29 noiembrie 2002, de Arhiereul Dunării de Jos - Înaltpreasfinţitul Părinte Casian -  şi, de paisprezece ani, locaşul are menirea de a veni în sprijinul siderurgiştilor gălăţeni, prin slujirea părintelui Tiberiu Chiriluță.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video