Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 21 iulie 20011 a aprobat Ghidul (Îndreptarul) privind numirea şi transferarea clerului la parohii, document obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, în scopul asigurării unităţii, transparenţei şi corectitudinii în activitatea de numire şi transferare a clerului la parohii, care aduce la zi şi corelează prevederile actualului Regulament pentru numirea şi transferarea clerului şi ale hotărârilor Sfântului Sinod cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

A. Clasificarea parohiilor pe categorii:

  1. În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ţinând cont de condiţiile misionar-pastorale şi de numărul de credincioşi, de posibilităţile materiale, ca şi de situarea lor în mediul urban sau rural, parohiile sunt de 3 categorii. (art. 47 alin. (1) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române – în continuare Statut)

  2. Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Permanenţa Consiliului eparhial, în baza raportului cuprinzând datele statistice oficiale (număr de credincioşi, condiţii materiale, zonă geografică, medie de vârstă etc.). (art. 47 alin. (2) şi art. 102 lit. g) din Statut)

3. Sinoadele mitropolitane analizează şi stabilesc, la nivelul fiecărei Mitropolii, criterii unitare de clasificare a parohiilor din cuprinsul eparhiilor sufragane, în acord cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, acestea urmând a fi comunicate Cancelariei Sfântului Sinod pentru orientarea în vederea alcătuirii proiectului unui nou Regulament pentru numirea şi transferarea clerului în Biserica Ortodoxă Română. (Hotărârea Sfântului Sinod - în continuare HSS nr. 4274/8 iulie 2008)

B. Înfiinţarea şi desfiinţarea de posturi clericale:

4. Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea de posturi la Centrul eparhial şi la unităţile subordonate acestuia, în şedinţe ale Permanenţei Consiliului eparhial, (conf. art. 88 lit. q) din Statut)

C. Parohii vacante şi suplinirea lor:

  1. Protopopul face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de
    preoţi, diaconi
    şi cântăreţi bisericeşti, (conf. art. 71 lit. g) din Statut)

  2. În caz de vacanţe la protopopiate, parohii şi mănăstiri, chiriarhii vor lua măsuri pentru asigurarea suplinirii până la numirea noilor titulari. (art. 134 alin. (4) din Statut)

D. Obligativitatea publicării posturilor vacante, a condiţiilor şi a tematicii pentru examenele de capacitate preoţească în vederea numirii într-un nost clerical, precum şi a condiţiilor şi a tematicii examenelor de selecţionare în vederea transferării la parohiile din mediul urban:

  1. Pentru candidaţii care doresc numirea într-un post clerical, titularizarea pe posturile scoase la concurs de centrul eparhial este obligatorie şi se face în baza examenului de capacitate preoţească prevăzut de Regulamentul pentru numirea şi transferarea clerului. În acest scop, eparhiile sunt îndatorate să publice posturile vacante în vederea organizării examenului de titularizare (capacitate preoţească). - (HSS nr. 1199/9 iulie 2008)

  2. Permanenţele Consiliilor eparhiale vor organiza în mod regulamentar examene de selecţionare, anunţând public, prin afişare, condiţiile şi data susţinerii lor. (Hotărârea Sinodului Permanent nr. 12304/26 februarie 1991; HSS nr. 3227/10 mai 1991)

E. Recrutarea şi numirea personalului clerical la parohii:

  1. Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, având în vedere calitatea activităţii desfăşurate. (art. 49 alin. (1) din Statut)

  2. Pe lângă preotul paroh, într-o parohie pot fi unui sau mai mulţi preoţi şi diaconi slujitori numiţi de chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial. Numărul slujitorilor la parohie se stabileşte în funcţie de cerinţele misionar-pastorale locale constatate de conducerea eparhiei... cu respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti. (art. 51 alin, (l) şi art. 123 alin. (2) din Statut)

  1. Preoţii şi diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii facultăţilor de teologie, specializarea Teologie pastorală, care au susţinut examenul de capacitate preoţească. (art. 123 alin. (1) din Statut)

  2. Numirea pe post ca titular în vederea hirotoniei se face de centrul eparhial (Permanenţa Consiliului eparhial) în limita posturilor publicate şi în ordinea mediilor generale de titularizare. (HSS nr. 1199/9 iulie 2008)

F. Hirotonirea clericilor. Mărturisirea (declaraţia) de la hirotonie, Decizia privind reglementarea drepturilor şi îndatoririlor. Cartea canonică:

  1. Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) hirotoneşte clerici şi se îngrijeşte de ocuparea la timp a parohiilor vacante, cu respectarea prevederilor canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, (conf. art. 88 alin. (1) din Statut)

  2. Hirotesia întru citeţ şi ipodiacon şi hirotonia întru diacon şi preot se fac numai pe seama unui altar din cuprinsul eparhiei. (art. 123 alin. (5) din Statut)

  3. Raportul între personalul clerical şi Centrul eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată, conform mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de către fiecare candidat înaintea hirotoniei întru preot. La începerea activităţii pastorale în unitatea pentru care a fost numit, personalul bisericesc primeşte din partea chiriarhului o decizie prin care se reglementează drepturile şi îndatoririle ce-i vor reveni. (art. 123 alin (7) din Statut)

  4. Doctorii în teologie, absolvenţii de masterat, licenţiaţii în teologie, absolvenţii de seminar teologic liceal, citeţii şi ipodiaconii teologi nu pot fi hirotesiţi sau hirotoniţi într-o altă eparhie fără documentele de ieşire canonică din eparhia de care aparţin. (art. 125 alin. (2) din Statut)

  5. Textul Mărturisirii (Declaraţiei) de la hirotonia clerului de mir şi textul Mărturisirii (Declaraţiei) de la hirotonia clerului din rândul personalului monahal au caracter unitar şi obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din afara graniţelor ţării. (HSS nr. 4218/7 iulie 2010)

G. Perfecţionarea personalului clerical în vederea obţinerii gradelor profesionale:

  1. Promovarea examenelor pentru obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) dă dreptul preoţilor şi diaconilor de a concura sau a solicita transferul pentru ocuparea de posturi în parohii de categorii superioare. Cursurile şi examenele pentru obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) sunt obligatorii ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului şi se desfăşoară potrivit metodologiei, 3a instituţiile de învăţământ universitar teologic, care se aprobă de către Sfântul Sinod. (art. 125 alin. (1) din Statut)

  2. Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale de către personalul clerical, studii medii şi studii superioare şi Precizările adiţionale reprezintă criteriul unic de pregătire, încadrare şi promovare a personalului clerical în Biserica Ortodoxă Română, prin examen de capacitate, definitivat, gradul II şi gradul I. (HSS nr. 545/5 martie 2003 şi nr. 1199/9 iulie 2008)

  3. Personalului didactic licenţiat la specializarea Teologie Pastorală din cadru! Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, care predă discipline de specialitate teologică în învăţământul preuniversitar teologic sau care predă disciplina Religie în învăţământul de stat, i se echivalează, pe bază de acte justificative, gradele didactice obţinute în învăţământul de stat (definitivat, ÎI şi I) cu gradele profesionale pentru personalul clerical, cu obligaţia susţinerii examenului de titularizare (capacitate preoţească), înaintea hirotoniei. (conf. art. 121 alin. (3) din Statut coroborat cu prevederile HSS nr. 1199/9 iulie 2008)

  4. Pentru certificarea promovării examenelor de obţinere a gradelor profesionale de către personalul clerical, se va tipări un model unic de diplomă, valabil în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române. (HSS nr. 1.199/9 iulie 2008)

H. Notarea administrativă a personalului clerical:

  1. Permanenţa Consiliului eparhial definitivează notarea anuală a preoţilor, la propunerea protopopului, într-o şedinţă de lucru din prima lună a anului următor perioadei evaluate. (art.102 lit. h) din Statut)

I. Condiţii pentru numirea şi transferarea clerului în mediul urban si rural:

  1. Numirea şi transferarea preoţilor şi a diaconilor la parohii se fac prin concurs. (conf. art. 123 alin. (3) din Statut)

  2. Pentru a putea fi numiţi, candidaţii la posturile de preot şi diacon trebuie să corespundă condiţiilor canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti. (art. 123 alin. (4) din Statut)

  3. La parohiile din mediul urban (municipii şi oraşe), preoţii se numesc prin concurs, dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie. Aceştia sunt datori să aibă minimum cinci ani de vechime în cler şi să promoveze examenul de selecţionare pentru parohiile din mediul urban. (HSS nr. 3228/10 mai 1991 şi art. 124 alin. (1) din Statut)

La parohiile din mediul rural (comune şi sate), preoţii şi diaconii se numesc prin concurs dintre doctorii în teologie, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie care au promovat examenul de capacitate preoţească. În cazul preoţilor care solicită transferul, aceştia sunt datori să aibă cel puţin cinci ani de la ultimul transfer. (HSS nr. 3228/10 mai 1991 şi art. 124 alin. (2) din Statut). La transferul de la o parohie la alta în mediul rural se va ţine cont de studii, notarea administrativă şi activitatea candidaţilor, precum şi de situaţia misionară din teren. (conf. HSS nr. 3228/10 mai 1991)

  1. În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă candidaţi care întrunesc condiţiile prevăzute la aliniatul precedent, pot fi numiţi şi absolvenţi de seminar care au susţinut examenul de capacitate. (art. 124 alin. (3) din Statut)

  1. Media generală de candidare la transferare a preoţilor şi diaconilor (din mediul rural şi urban) rezultă din ultima medie la acelaşi nivel de studii (doctorat, admisibilitate, masterat, licenţă în teologie, diploma de seminar)*, adunată cu media notărilor administrative pe ultimii cinci ani, cu media examenului de definitivat, gradul II sau gradul I (ultimul absolvit) şi împărţite la trei. (HSS nr. 3228/10 mai 1991)

  2. Absolvenţii de seminarii şi preoţii care au numai studii seminariale nu vor putea candida şi nu vor putea fi numiţi la parohii din mediul urban. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

J. Examenul selecţionare numirea prin concurs la parohiile din mediul urban

(municipii şi oraşe):

  1. La examenul de selecţionare pentru transferare la parohiile din mediul urban (municipii şi oraşe) se pot prezenta preoţii şi diaconii având calificativul Foarte Bine (8,51-9,50) şi Excepţional (9,51-10,00), rezultat din media la studii (ultima şcoală absolvită), media ultimului grad profesional absolvit (definitivat, gradul II sau gradul I) şi media notărilor administrative pe ultimii 5 ani, toate mediile adunate şi împărţite la 3, vechimea în cier de minimum 5 ani, fără impedimente canonice şi fără sancţiuni disciplinare în ultimii 5 ani. (HSS nr. 3227/10 mai 1991, nr. 511/25 ian. 1992, nr. 545/5 martie 2003, nr. 1199/9 iulie 2008)

  1. Examenul de selecţionare pentru mediul urban este obligatoriu şi pentru doctorii în teologie. (HSS nr. 5014/15 noiembrie 2001 şi nr. 1002/13 martie 2G02)

  2. Comisia de examinare se va stabili de chiriarhul locului dintre profesorii universitari de teologie, profesorii de la seminariile teologice liceale sau preoţi cu pregătire teologică superioară (doctorii în teologie, absolvenţi ai cursurilor de doctorat cu examen de admisibilitate, absolvenţi de masterat sau gradul I în preoţie), având activitate pastoral-misionară şi administrativă foarte bună sau excepţională. Comisia va fi prezidată de chiriarh sau delegatul său. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  3. Examenul de selecţionare va consta din următoarele probe:

 

  1. Un memoriu asupra activităţii pastorale, misionare şi gospodăreşti, desfăşurate în ultimii cinci ani, avizat de protopop şi aprobat de chiriarhul locului, care apoi va fi prezentat oral şi în faţa Comisiei şi notat de aceasta;

  2. O probă scrisă cu subiect stabilit de Comisie, din domeniul Teologiei pastorale, al
    Teologiei dogmatice şi al îndrumărilor misionare,
    care să facă dovada cunoştinţelor candidatului în problemele actuale de pastoraţie, precum şi a capacităţii sale;

  3. O probă orală de predică, rostită fie în faţa Comisiei în sală, fie în biserică, la un serviciu religios (15 minute);

  4. O probă orală de cateheză, predată copiilor (30 minute);

  5. O probă de slujire în biserică. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  1. Tematicele pentru examenul de selecţionare vor fi întocmite pentru fiecare serie în parte, cu concursul cadrelor didactice universitare, vor fi aprobate de chiriarhul locului şi afişate la sediul centrului eparhial şi în protopopiate, cu cel puţin o lună înainte de data examenului. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  1. Subiectele pentru probele fiecărui examen se vor extrage din urnă, unde vor exista cu 10 subiecte în plus faţă de numărul candidaţilor. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  2. La fiecare probă, fiecare examinator, inclusiv preşedintele, acordă câte o notă şi se face media la fiecare probă, fără rotunjire. Mediile de la probele examenului de selecţionare se adună şi se împart la cinci, obţinându-se astfel media generală a examenului. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  1. Candidaţii care vor obţine media generală 8,51, calculată din mediile de la probele examenului de selecţionare, vor fi declaraţi admişi. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  2. Dacă niciun candidat nu a obţinut media generală 8,51, examenul se va repeta. (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  3. Media generală a examenului de selecţionare are valabilitate un an de zile de la data susţinerii, indiferent de parohia pentru care preotul sau diaconul respectiv se înscrie la concurs. (HSS nr. nr. 4277 din 7 iulie 1993)

  4. Candidatul care a obţinut cea mai mare medie la examenul de selecţionare va fi numit la parohia pentru care a concurat (în ordinea mediilor obţinute de candidaţi). (HSS nr. 3227/10 mai 1991)

  5. La medii generale egale au prioritate preoţii şi diaconii eparhiei care îndeplinesc, în ordine, următoarele criterii: sunt doctori în teologie, absolvenţi de masterat, au absolvit şi examenul de gradul II sau gradul I, nu au mai solicitat transfer în ultimii cinci ani şi intră în concurenţă cu candidaţi din alte eparhii. (HSS nr. 3227/10 mai 1991 şi coroborat cu HSS nr. 3228/10 mai 1991)

 

Precizări ale Cancelariei Sfântului Sinod, întrucât acestea nu existau până acum.

Precizarea dintre paranteze aparţine Cancelariei Sfântului Sinod, ţinând seama de faptul că pentru aceeaşi parohie pot fi mai mulţi candidaţi.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook