Miercuri, 12 octombrie, a.c. a avut loc la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi întâlnirea IPS Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos cu profesorii şi elevii acestei instituţii.

În deschidere Părintele Arhiepiscop a amintit  că anul acesta se împlinesc 15 ani de la venirea  moaştelor Sfântului Apostol  Andrei  la Galaţi  (16-17 octombrie 1996), eveniment care a produs atunci o mare bucurie şi care a fost înscris nu doar ca sărbătoare locală în calendar,  ci şi pe tablele inimilor credincioşilor acestei eparhii şi nu numai. Cu atât mai mult cei care îşi desfăşoară activitatea sub omoforul Sfântului Andrei trebuie să valorifice acest potenţial prin programe liturgice, didactice şi socio-culturale ce se vor desfăşura în perioada 12 octombrie - 30 noiembrie, atât în şcoală cât şi în afara ei, în parteneriat cu diferite parohii şi instituţii din Eparhie.

În a doua parte, Înaltpreasfinţitul  a făcut un amplu expozeu despre Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române în spaţiul european, în general  şi în Republica Cehă,  în special,  pornind de la evenimentul sfinţirii bisericii comunităţii româneşti  din localitatea cehă Most în data de 09 octombrie a.c., de către  Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, delegaţie din care a făcut parte şi Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În încheiere, au fost făcute câteva precizări de ordin administrativ  constând în armonizarea programei analitice şi programului şcolii cu  realităţile concrete ale Bisericii.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video