Patriarhia Română reafirmă poziţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adoptată în şedinţa din 11 noiembrie 2003, prin care s-a pronunţat în defavoarea realizării proiectului Roşia Montană, pentru ca această parte a ţării să poată conserva patrimoniul cultural şi integritatea mediului înconjurător.

Pornind de la temeiul biblic potrivit căruia pământul este creaţia lui Dumnezeu, dăruită omului spre conservare şi cultivare, precum şi de la faptul că tipul de exploatare a minereului aurifer propus astăzi va afecta atât ecologic, cât şi uman zona Roşia Montană, Biserica Ortodoxă Română reafirmă îngrijorarea faţă de efectele nocive ireversibile asupra mediului şi patrimoniului cultural pe care le-ar putea avea metoda de exploatare cu cianuri a bazinului aurifer Roşia Montană. Dar nu mineritul în sine este respins, ci doar metodele cu efecte nocive pentru mediul natural.

Privitor la aspectele ştiinţifice şi economice ale proiectului minier propus în Parlament, Biserica Ortodoxă Română urmăreşte cu atenţie în continuare concluziile specialiştilor din cadrul Academiei Române, dar şi demersurile factorilor responsabili ai statului român, în special ale Guvernului şi Parlamentului României.

Însă, prin atitudinea sa, Biserica Ortodoxă Română nu adoptă poziţii politice partinice sau partizane şi nu se implică în acţiuni de protest, ci exprimă responsabilitatea sa spirituală şi patriotică pentru patrimoniul cultural şi sănătatea mediului înconjurător împlinind totodată şi vocaţia sa de factor al păcii sociale, cu speranţa că pentru noi venituri economice pot fi găsite alternative credibile şi durabile ca agricultura şi turismul.

În acest sens, reamintim că în data de 13 mai 2013 Patriarhia Română a încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un Protocol de cooperare pentru promovarea satului românesc, având între obiective promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale în vederea conservării şi dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educaţional, social şi natural al satului românesc şi consideră că agricultura şi turismul trebuie să fie analizate şi promovate cu prioritate şi celeritate.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video