Vineri, 25 septembrie 2009 au debutat la Galaţi manifestările dedicate ridicării la rang de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos. În jurul orelor 14.00 la Catedrala Episcopală, PS Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a întâmpinat moaştele Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, care au fost aduse de la Mănăstirea Cocoş de o delegaţie a Eparhiei Tulcii condusă de PS Părinte Visarion.

Într-o atmosferă de autentică sărbătoare şi bucurie spirituală un mare număr de preoţi şi credincioşi din întreaga Eparhie s-au închinat, alături de cei doi ierarhi, înaintea celor patru racle cu moaştele sfinţilor martiri din veacul al IV-lea.

După rugăciunea de mulţumire rostită sub bolta Catedralei episcopale, ierarhul Dunării de Jos a rostit un cuvant înălţător despre viaţa sfinţilor şi modelul pe care-l oferă ei creştinilor de astăzi, într-o societate tot mai secularizată.

Totodată, Preasfinţia Sa a transmis un cuvânt de mulţumire PF Părinte Daniel, Patriarh Daniel, cu a cărui binecuvântare au venit la Galaţi Sfintele maoşte, precum şi PS Episcop Visarion al Tulcii, prin a cărui bunăvoinţă a avut loc acest eveniment duhovnicesc, subliniind că trecerea sfintelor moaşte pentru prima dată peste apele Dunării, Iordanul României, simbolizează unitatea şi frăţietatea credincioşilor de pe cele două maluri ale bătrânului fluviu, unitate evidenţiată şi prin trecutul comun al celor două eparhii, sub sceptrul venerabililor ierarhi ai Dunării de Jos, ultimii dintre ei fiind Episcopul Chesarie Păunescu şi Arhiepiscopul Antim Nica.

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Visarion a vorbit despre modul minunat în care au fost descoperite Moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, acum aproape 40 de ani, la Niculiţel, când o ploaie torenţială a spălat pământul de deasupra locului unde se aflau tăinuite de veacuri întregi. La final, Preasfinţitul Visarion a dăruit Chiriarhului Dunării de Jos, în semn de preţuire, o icoană cu cei patru sfinţi români.

Acest eveniment se constituie şi într-o veritabilă aniversare a celor 650 de ani de la recunoaştere oficială a Mitropolii Ţării Româneşti, prin venirea Sfântului Ierarh Iachint de la Vicina pe tronul acestei mitropolii.

Cele 4 racle cu sfintele moaştele sunt aşezate spre venerare de către credincioşi pe baldachinul de pe esplanada Catedralei din Galaţi, iar pelerinii, care sunt aşteptaţi din întreaga eparhie şi din ţară, se vor putea închina la moaştele sfinţilor de la Niculiţel până luni, 28 septembrie a.c..

Moaştele Sfinţilor de la Niculiţel au fost descoperite în vara anului 1971, în vremea păstoririi vrednicului de pomenire şi evlaviosului Episcop Chesarie al Dunării de Jos, fiind aflate într-o criptă deasupra căreia s-au găsit temeliile unei bazilici creştine, despre care nu se ştia nimic până atunci. Înăuntrul criptei s-a găsit un sicriu comun, din scândură de brad, în care se aflau osemintele întregi a patru bărbaţi, aşezate după obiceiul creştinesc, cu capul spre apus şi picioarele către răsărit. Precum se vede şi astăzi, deasupra locului unde s-a descoperit sicriul cu sfintele moaşte, există două inscripţii, in care stă scris: „Martirii lui Hristos… Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“, fiecare inscripţie fiind străjuită de Sfânta Cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos.

Caţiva ani mai târziu, în timpul păstoririi Arhiepiscopului Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, care a scris viaţa acestor sfinţi, s-a ridicat clădirea ce adaposteşte martiriconul şi au fost confecţionate raclele în care au fost depuse, în biserica mănăstirii Cocoş, moaştele celor patru sfinţi mucenici.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video