În ziua de 10 septembrie a.c., în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc consfătuirile profesorilor de religie în vederea pregătirii activităţilor didactice pentru noul an şcolar 2010-2011.

La Galaţi, programul a început cu participarea tuturor cadrelor didactice la Sfânta Liturghie, la care a fost prezent şi Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în catedrala arhiepiscopală. Împreună cu profesorii s-au rugat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Dometian, Mitropolitul Vidinului şi Preasfinţitul Părinte Sionie, arhiereu vicar al Mitropoliei Vidinului, din Biserica Ortodoxă Bulgară, oaspeţii Înaltpreasfinţitului Părinte Casian. A urmat apoi şedinţa propriu-zisă, găzduită în sala „Melchisedec Ştefănescu” a fost prezidată de Chiriarhul Dunării de Jos, care a propus analizarea problemelor pe care le întâmpină în an de criză elevii, familiile lor, cadrelor didactice, însistănd asupra aprofundării relaţiei Bisericii cu Şcoala prin programele educaţionale desfăşurate la nivel local şi naţional, în special prin programele naţionale „Hristos îmărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”.

La Brăila Sfânta Liturghie a fost săvârşită în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde au participat toţi profesorii de religie din judeţ. Lucrările consfătuirii au avut loc în sala de conferinţe a Protoieriei Brăila sub preşedinţia pcuv. arhim. Daniil Oltean, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Scopul acestor întâlniri a fost analizarea activităţilor educaţionale şi de formare religioasă a copiilor pentru anul şcolar ce s-a încheiat şi prezentarea activităţilor didactice şi misionare pentru noul an scolar.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video