Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 2 septembrie a.c., la Biblioteca Municipală „Ştefan Petică" din municipiul Tecuci, jud. Galaţi a avut loc a III-a ediţie a Concursului Naţional de Artă şi Iconografie, denumit sugestiv „Ucenici la porţile credinţei".

La eveniment au participat reprezentanţi ai Palatului Copiilor din Galaţi, Clubului Copiilor din Olteniţa, Clubului Copiilor din comuna Panciu, judeţul Vrancea, Cercului de pictură „Cuvioasa Parascheva", din comuna Lieşti, judeţul Galaţi şi Clubului Copiilor din Tecuci.

Toţi participanţii la concurs au efectuat o excursie de patru zile la mănăstirile Cudalbi, Cârlomăneşti şi Vladimireşti, unde au creat picturi pe lemn şi sticlă şi li s-au promovat creaţiile întocmite. Juriul a deliberat ca cele mai reuşite lucrări să fie premiate, drept urmare, s-au oferit diplome şi premii delor mai buni pictori.

După decernarea premiilor, toţi invitaţii au participat la agapa frăţească organizată de Protoieria Tecuci şi parohia Lieşti, judeţul Galaţi.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook