În data de 25 septembrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoţii şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi. Biserica, construită în stil bizantin, cruciformă, a fost construită între anii 1857 şi 1863 şi sfinţită în anul 1863 de vrednicul de pomenire Episcopul Melchisedec Ştefănescu. Datorită trecerii timpului şi a intemperiilor, biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi consolidare, dimpreună cu catapeteasma, icoanele şi pictura bisericii.

Apoi s-a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia Înaltpreasfinţia Sa a rostit cuvântul de învăţătură, iar la finalul ei a oferit pc paroh Mihai Adrian “Crucea Andreiana”, pr. coslujitor Ion Ionaşcu distincţia de Iconom Stavrofor iar ctitorilor li s-a oferit „Diplome de Distincţie”.

Ca invitaţi deosebiţi au fost: Preprecuviosul pr. Iosif sirianul din Patriarhia Antiohiei şi pe pc Preot Prof. Dr. Constantin Coman, al Facultaţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

La acest deosebit eveniment duhovnicesc au participat numerosi creştini din tot municipiul Galaţi.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video