Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cartierul Dunărea din municipiul Galaţi face parte din acele locuri în care, acum 25 de ani, nu exista nicio biserică, deşi, în prezent, locuiesc peste 40.000 de suflete. Azi aici sunt patru parohii, cu tot atâtea lăcaşuri de cult, iar una dintre ele, cea care are ca ocrotitori pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi-a sărbătorit, în data de 9 septembrie, hramul.

Astfel, an de an, praznicul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana devine un prilej de bucurie du­hov­nicească, dar şi de mi­­siune educaţională şi filan­tropică a parohiei. Se obişnuieşte astfel ca în preajma hramului să se intensifice activităţile liturgice, e­­du­­caţionale, misionare şi catehetice. Totuşi, sărbătoarea ocrotitorilor spirituali se constituie într-un bilanţ a tuturor activităţilor desfăşurate într-un an de zile. Ziua hramului este momentul în care „punem punct şi o luăm de la capăt“, necesară fiind continuitatea şi stabilitatea acestor programe şi nu doar marcarea unui moment festiv.

Având în vedere apropierea începutului de an şcolar, o parte din activităţile prilejuite de hramul bisericii i-au avut în vedere pe cei mai tineri membri ai parohiei, elevi în cele şapte unități școlare ce funcţioneazsă pe teritoriul parohiei. Astfel, în baza parteneriatului încheiat cu Şcoala Gimnazială nr. 17 „Nichita Stănescu“, în consultare cu direcţiunea şcolii şi cu profesoara de Religie, au fost selectaţ 20 de elevi proveniţi din familii cu situaţie materială modestă. Pentru aceştia s-au achiziţionat ghiozdane şi rechizite şcolare, specifice nivelului de clasă al fiecărui elev. Acestea s-au constituit într-un binevenit ajutor pentru ca fiecare dintre ei să poată începe cu bine noul an şcolar. Această acţiune va fi continuată în mod similar şi cu elevi din celelalte şcoli din parohie: Şcoala Gimnazială nr. 29 „Sfânta Ana“ şi  Şcoala Gimnazială nr. 22 „Dimitrie Cantemir“, precum şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu“. De altfel, cu acest Colegiu desfășurăm și alte activităţi, cum ar fi participarea preoţilor din parohie la sesiunea de dezbateri „Preotul răspunde la întrebările tale“, sau oferirea unei burse parohiale în valoare de 100 lei lunar unui elev meritoriu. Anul acesta, beneficiarul acestui ajutor este elevul Octavian Căpăţână din clasa a XII-a.

În perioada vacanţei de vară copiii de la grupul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“ au desfăşurat un complex program intitulat „Tradiţie, credinţă şi coplărie autentică“. În cadrul acestui proiect, sub îndrumarea inimoaselor voluntare înv. Lucica Popa şi ed. Ramona Anton, elevii au lucrat în cadrul a patru ateliere: de ţesături tradiţionale, de pictură şi olărit, de confecţionat veşminte tradiţionale pentru păpuşi şi de prescuri. Toate lucrările realizate în perioada iunie - septembrie s-au coinstituit într-o frumoasă expoziţie. Parte din acestea vor fi valorificate pentru finanţarea activităţilor viitoare.

Activităţile Comitetului filantropic al parohiei au avut în vedere 25 de familii sărace, bătrâni singuri sau suferinzi. Pentru fiecare în parte s-a realizat o anchetă socială şi, în ziua hramului, tinerii din parohie le-au făcut o vizită, dăruindu-le pachete de hrană şi alimente de strictă necesitate, dar şi un zâmbet şi o vorbă bună care au mai înseninat frunţile acestor semeni ai noştri.

Punctul central al prăznuirii hramului l-a constituit, aşa cum e şi firesc, rugăciunea comună a creştinilor din parohie. Precedată fiind în ajun de săvârşirea Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi a primit la momentul cuvenit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Arhipăstorul nostru s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a binecuvântat pe cei prezenţi şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit ghiozdanele şi rechizitele şcolare celor 20 de elevi care au participat la sfânta slujbă, a vizitat atelierele de creație şi expoziţia cu realizările copiilor, cărorea le-a oferit diplome şi daruri, a săvârşit o ectenie pentru ctitorii bisericii trecuţi la Domnul şi a binecuvântat cele 600 de pachete oferite credincioşilor.

Pr. Daniel Zlate

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook