Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 1 septembrie 2017, odată cu începutul noului an bisericesc, s-a sărbătorit hramul bisericii „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“, din municipiul Galaţi.

Sărbătoarea a debutat în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și a continuat a doua zi prin săvârşirea sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala bisericii, alcătuită din tineri elevi şi studenţi din parohie.

La eveniment au participat profesori, oameni de cultură din municipiu şi credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii din oraş.

Biserica desfăşoară ample programe cu copiii şi tinerii parohiei, în cadrul programului naţional „Hristos împărtăşit copiilor“. De remarcat este atât lucrarea edilitar-gospodărească deosebită, realizată la această parohie în ultimii ani, cât și cea social-filantropică.

Cu prilejul sărbătoriri hramului, parohia „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul a asigurat masa de prânz bătrânilor aflaţi în două instituţii de ocrotire socială, au fost acordate ajutoare financiare bolnavilor şi familiilor sărace aflate în evidenţele speciale ale parohiei şi au fost organizate cursuri de şah şi activităţi educative în cadrul unui club de lectură, pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba de Te Deum pentru începutul noului an bisericesc, precum şi slujba de pomenire a ctitorilor adormiţi în Domnul.

La final toţi invitaţii, slujitori, credincioşi, tineri şi copiii au fost invitaţi la agapa frăţească, pentru eveniment fiind pregătite peste 600 de pachete cu alimente.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook