Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc astăzi, 11 septembrie 2023, festivitatea de deschidere a noului an şcolar.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela instituţiei de învăţământ, de către preotul spiritual al acestei şcoli teologice, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor.

Între cei 508 elevi înscrişi în acest an la Seminarul gălăţean s-au aflat şi elevii din clasele primare şi gimnaziale, plini de entuziasm şi de bucuria revederii colegilor, profesorilor şi a şcolii pe care o îndrăgesc foarte mult.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop a săvârşit slujba de Te-Deum.

Programul liturgic din capelă a fost urmat de festivitatea de deschidere a cursurilor în curtea seminarului andreian, cu rostirea unui cuvânt de binecuvântare şi de bun venit elevilor, părinţilor şi profesorilor cu ocazia începerii noului an şcolar.

Micii seminarişti au rostit rugăciuni şi au primit din partea ierarhului dulciuri.

Un moment special a fost şi cel al binecuvântării şi prezentării panourilor cu imagini ce ilustrează momente din poveştile pentru copii şi aspecte reprezentative cu elevii acestei şcoli, aşezate special pentru a crea un spaţiu de poveste, plăcut, primitor şi prietenos.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a trecut pe la fiecare clasă a purtat un dialog de suflet cu elevii, încurajându-i şi îndemnându-i să îmbine rugăciune cu studiul temeinic pentru a oferi bucurie părinţilor lor şi a fi exemple bune în societate.

Anul acesta, în cadrul Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi activează 47 de profesori, 136 de elevi sunt înscrişi la liceu, la secţiile pastorală şi patrimoniu-cultural, 122 de elevi la gimnaziu şi 250 de elevi la ciclul primar.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Învierea Domnului

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook