Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 13 aprilie, cubinecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, Cantina socială „Sfântul Vasile cel Mare“ din cadrul parohiei „Sfinţii Arhangheli“ din Brăila a oferit pachete cu alimente neperisabili pentru 30 de copii de la Şcoala Gimnazială „Nicos Cazantzakis“ din Brăila şi 7 bătrâni singuri, cu vârste peste 80 de ani. Cu această şcoală brăileană, cantina socială are încheiat un contract de colaborare pentru combaterea abandonului şcolar.

Aceşti copii provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, monoparentale, unii dintre ei cu probleme de sănătate.

După ce darurile au fost pregătite de angajaţii şi voluntarii cantinei, acestea au fost oferite beneficiarilor, fie la sediul cantinei, fie acasă la cei aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa pentru a primi hrana.

De la începutul perioadei de epidemie din ţara noastră şi până în prezent, Cantina „Sfântul Vasile cel Mare“ din Brăila a oferit ajutoare în valoare de 7.300 de lei.

De sărbătorile pascale, pe lângă hrana zilnică oferită celor 30 de beneficari, cantina va ofei nevoiaşilor şi câte un coş cu alimente tradiţionale, în valoare de 3.400 de lei.

Acţiunea de astăzi face parte din programul eparhial de ajutorare a familiilor nevoiaşe cu mulţi copii şi a vârsnicilor singuri, aflaţi în risc social.

⁕⁕⁕

În anul 1998, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, la inițiativa unui grup de femei din Comitetul parohial al bisericii „Sfinții Arhangheli“ din Brăila, a început un amplu program social de ajutorare a mai multor familii, program ce a constat în oferirea unei mese calde la domiciliu, de 3 ori pe săptămână, unui număr de 40 beneficiari.

În anul 2006, au fost demarate lucrările de construire a unei noi cantine care a fost finalizată şisfinţită de ierarhul locului în anul 2010, în ajunul sărbătorii Sfinților Arhangheli, primind ca ocrotitor şi pe Sfântul Vasile cel Mare.

Beneficiarii cantinei sunt 30 de persoane nevoiaşe, în special copii, iar hrana caldă este oferită acestora zilnic.

Cantina dispune de două săli de mese, o bucătărie utilată, două magazii şi două grupuri sanitare.

În cadrul acestui centru social sunt desfăşurate și activităţi cu copiii, prin oferirea de activităţi extraşcolare cu ajutorul voluntarilor, profesori și învăţători din parohie.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook