Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 7 aprilie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat programele social-filantropice desfășurate în preajma marilor sărbători creștine pentru persoanele cu posibilități materiale reduse, singure și adesea aflate în situații cu risc social crescut.

Un astfel de program social-filantropic a fost organizat astăzi de către Protoieria Brăila la Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă din municipiul Brăila.

Acest program eparhial se desfăşoară în baza Protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Protoieria Brăila, şi Direcţia de Asistenţă Socială Brăila.

Cu acest prilej, s-au oferit celor aproximativ 60 de persoane adulte găzduite de Adăpostul de noapte din Brăila produse igienico-sanitare, articole vestimentare, alimente neperisabile şi alte daruri necesare îngrijirii personale.

Darurile menţionate au fost oferite cu sprijinul a 28 de parohii din municipiul Brăila, valoarea acestora fiind de 20.000 de lei.

De precizat este şi faptul că parohiile din protopopiatul Brăila oferă constant sprijin spiritual şi material acestor semeni sărmani.

⁕⁕⁕

Beneficiarii serviciilor sociale acordate în Adăpostul de noapte sunt persoane adulte fără adăpost, cu precădere cele dependente de stradă, afectate fizic și psihic, cu șanse minime de inserție, persoane care nu au afectată independența fizică.

Grupul țintă al adăpostului de noapte este alcătuit din persoane care nu au locuință proprietate personală sau care trăiesc într-o locuință improprie și realizează venituri reduse de până la nivelul pensiei sociale minime garantate, conform legislației în vigoare. 

Cazarea persoanei asistate în Adăpostul de noapte se realizează pe o durată de maxim 12 ore, de la ora 19:00 la ora 07:00. Primirea beneficiarilor în cadrul Adăpostului se realizează în intervalul orar 19:00 – 22:00.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Învierea Domnului

Centenarul Patriarhiei Române

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook