Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 14 mai 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din muncipiul Brăila a desfăşurat o activitate social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Brăila.

În această perioadă pascală, preoţii de la parohia brăileană ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, au achiziţionat două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru copiii nou-născuţi, necesare dotării Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Brăila.

Aceste dispozitive medicale sunt esenţiale pentru a-i supraveghea şi salva pe copiii nascuţi prematuri şi pe cei care suferă de diverse afecţiuni.

Preotul paroh Ştefan Stan împreună cu cei implicați în activitatea social-filantropică de astăzi au predat aparatura medicală cu toate accesoriile necesare persoanelor desemnate din cadrul instituției spitaliceşti, iar pe lângă echipamentele medicale achiziţionate special şi donate acestui spital au fost oferite icoane, cărți de rugăciune şi agheasmă de la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii“ personalului medical şi mamelor internate.

Valoarea dispozitivelor medicale dăruite astăzi este de 9.000 lei.

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila se află într-o frumoasă colaborare cu mai multe parohii din Brăila, această colaborare fiind benefică pacientelor și copiilor internați în acest spital, precum și cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în această unitate medicală cu mare dăruire.

Această parohia şi-a manifestat disponibilitate ca în perioada următoare să mai achiziţioneze pentru acest spital un aparat performant de oxigenoterapie extrem de necesar pacienţilor din cadrul Secţiei de Terapie intensivă care au nevoie de respiraţie asistată.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook