Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În duminica dinaintea Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în prezenţa credincioşilor din municipiul de la Dunăre. Din soborul slujitor au făcut parte preoții și diaconii acestui sfânt locaș.

În cadrul ceremonialului liturgic, tânărul teolog Cosmin Chirac a fost hirotonit întru diacon.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică de la Sfântul Ioan Evanghelistul, capitolul 3, versetele 13-17 în care, tema principală este Sfânta Cruce, semn al iubirii întrupate a lui Dumnezeu, prefigurată în Vechiul Testament prin şarpele înălţat de Moise în pustie.

Părintele Arhiepiscop Casian a arătat că Iisus Hristos depășește vindecarea trupească, oferind leac împotriva păcatului, răului și morții — consecințe ale „mușcăturilor veninoase” ale diavolului.

De asemenea, ierarhul a precizat că mântuirea și învingerea răului se realizează prin jertfa pe cruce, iertare și o iubire necondiționată, iar Domnul Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o izbăvească din moarte și să o îmbrățișeze prin iubirea Sa veșnică.

”În Duminica dinaintea Praznicului Împărătesc al Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci, învățăm din Evanghelia de astăzi cum Mântuitorul Iisus Hristos depășește vindecarea mușcăturilor veninoase ale șarpelui din lumea aceasta, devenind El Cel ce ne vindecă de mușcăturile veninoase ale păcatului, ale răului și, în final, ale morții. Aceasta se face prin răstignirea Sa pe cruce și prin doborârea cauzei morții, adică diavolul.

Căci Fiul Omului biruiește cu iubirea, iartă din iubire și ne vindecă de lipsa de iubire, pentru ca noi să ne împărtășim din iubirea Lui de oameni. Căci n-a venit Fiul lui Dumnezeu să judece lumea, ci să mântuiască lumea din rău și din moarte prin iubirea Sa, care prin cruce reprezintă înălțimea, adâncimea și lungimea îmbrățișării Sale veșnice”, a spus arhipăstorul locului.

La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie, credincioşii au fost binecuvântaţi de chiriarhul Dunării de Jos.

Pr. Rareş Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook