Cu binecuvântarea Ierarhului nostru, ÎPS Arhiepiscop Casian Crăciun, Arhiepiscopia Dunării de Jos, împreună cu departamentul Teologie al Facultății de Istorie, Filologie și Teologie de la Universitatea Dunărea de Jos a publiat, la sfârșitul anului  trecut, al 19‑lea număr din „Teologie și educație la Dunărea de Jos“ – o amplă alăturare de texte de factură misionară ce dovedește muncă asiduă de cercetare și o scriere a unor condeie de excepție. Vom încerca să vă recomandăm câteva dintre ele.

În deschidere, Părintele nostru Arhiepiscop Casian, care este și profesor universitar doctor la Departamentul Teologie al Facultății de Istorie, Filologie și Teologie de la Universitatea „Dunărea de Jos“,  accentuează calitatea  mesajului teologic în viața socială: „Teologia nu provoacă dispute de dorul contradicțiilor, chiar dacă mai pot fi și astfel de tendințe, ci mai ales slujește în duhul irenic al diaconiei în plan științific, intelectual, cultural și social. Rolul Bisericii și îndatorirea ei morală este de a nu rămâne doar o instituție de utilitate publică la solicitrea credincioșilor, ci „Alma Mater“ a sufletelor, a inimilor, a frământărilor, a durerilor accentuate, mai ales în timp  de pandemie care provoacă multe victime“.

Prima parte a lucrării este afectată primei teme a anului 2021, stabilită de Sf. Sinod al B.O.R.: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor“ Și în acest registru se înscriu materiale  cu mare încărcătură teologică și informațională, toate inedite și excelent prezentate.

Cuvântul ÎPS Arhiepiscop Casian Crăciun este adresat studenților și masteranzilor la Sărbătoarea Sfântului Ap. Andrei din 24 noiembrie 2021: „Bucură‑te, Sfinte Andreie, poporul ortodox de aici și de pretutindeni“. „Cel mai concludent mod de a simți sfântul este participarea la viața Domnului Iisus Hristos, care este concretizată în viața Sfântului. Sfântul, prin excelență, este Domnul Iisus Hristos prelungit «în carne și oase» în mijlocul nostru, după cum mărturisim: «Că sfânt ești, Dumnezeul nostru și întru sfinți te odihnești»“.

Cele trei dimensiuni desprinse din viața și activitatea Sfântului Apostol Andrei sunt, după explicația Ierarhului nostru: cea învățătorească – „luminarea gândurilor și vorbelor noastre cu sarea Evangheliei“; cea taumaturgică – prin punerea mâinilor deasupra celor bolnavi pe care îi tămăduia; cea filantropică, deoarece: „Filantropia nu este asistență socială, nu este contract social, este mult mai mult. Ea nu izvorăște din buzunar, nici din conturile oamenilor. Filantropia izvorăște din inimă și din Liturghie, ori nu este filantropie“.

După această lecție de viață, intrăm în abordarea propriu‑zisă a tematicii. Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Petroaia tratează „Teme teologice în imnografia slujbelor ortodoxe de înmormântare“. Rolul slujbelor de înmormântare și a slujbelor pentru cei adormiți în Domnul, la pomenirile particulare și la cele generale din cursul anului – un studiu complet pe această temă urmând să apară în „Anuar al Facultății Justinian Patriahul“, București, pe anul 2021. „Toate rânduielile acestor slujbe fac parte din tezaurul de mare preț al spiritualității noastre, având ca izvor Învierea Mântuitorului Iisus Hristos“.

Pr. Conf. Univ. Dr. Cristian Gagu este prezent cu un material în limba engleză: „The cemetery environment and the Birth of christian Sacred art“ („Aria cimitirului și nașterea artei sacre creștine“ – tr. n.) ‑ pe care l‑am fi dorit tradus aici și în limba română. Lăudabil e faptul că este însoțit de o galerie de ilustrații privind locurile de înhumare ale primilor creștini, existente și astăzi în catacombele Romei. 

Pr. Eugen Drăgoi, de la Centrul de Cercetare Ortodoxă Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi“ a scris un studiu foarte interesant și amănunțit  documentat despre „Cimitire și morminte mănăstirești“, mai amplu decât cel publicat în B.M.S. 22. Este vorba de cimitirele gălățene din jurul bisericilor sau pe  care s‑au construit biserici (Sf. Impărați, Sf. Haralambie) și cimitirele din incinta mănăstirilor care erau odată pe teritoriul orașului nostru. Aflăm aici pentru prima dată de existența Mănăstirii „Sf. Ioan Boezătorul“,  care era situată pe malul Dunării, dar sus, pe platoul Țiglina, dar care „s‑a pustiit“ din cauza măcinării malului dunărean. Tot acolo, se pare, a fost odată și vechiul Galați, oraș pe care Domnitorul Vasile Lupu l‑ar fi strămutat pe actuala așezare. De asemenea, sunt amintite cimitirele mai multor mănăstiri gălățene: Sf. Dimitrie, ctitorie tot a lui Vasile Lupu, unde au fost primite moaștele Cuvioasei Parascheva în drumul lor de la Constantinopol la Iași,  Sf. Gheorghe, unde a fost înmormântat, printre alții,  hatmanul Mazepa, Sf. Arhangheli Mantu, Sf. Arhangheli Metoc, Mavromol, Sf. Nicolae, Precista. În aceste cimitire, până la 1864, au fost înhumate multe personalități de seamă, locale sau doar în trecere prin Galați. Însă, pietrele se distrug, inscripțiile se șterg. Rămân mărturiile scrise care amintesc de trecutul acestui oraș, iar strădania de cercetător în adâncurile istoriei a părintelui Drăgoi este, din acest punct de vedere, de mare preț pentru noi toți.

Conf. univ. dr. Mihaela Denisia Liușnea  scrie despre „Cimitirul Eternitatea din Galați, monument de cultură urbană. Studiu de caz: monumente funerare cu semnătură“ ‑ o incursiune bine documentată în preocuparea de a da o înfățișare maiestuoasă mormintelor, după model occidental, „modă“ care a pătruns și la noi prin maeștrii sculptori pietrari greci și italieni. Astfel, Cimitirul gălățean Eternitatea este și el o operă de artă, la scară mai mică, evident, ca și Cimitirul Belu din București sau ca alte cimitire din țară, în care oameni de vază, negustori, proprietari, industriași, bancheri etc. și‑au ridicat cavouri pe măsura posibilităților lor. Autoarea trece în revistă mai multe nume care au rămas înscrise pe monumente, ca amprentă a constructorului sau sculptorului care le‑a creat.

Pr. Prof. univ. Dr. Leontin Popescu scrie despre „Sfârșitul vieții pământești a omului și discernământul moral contemporan“, opunând concepția trans­cedentală asupra morții cu cea a medicinii moderne care simplifică trecerea în moarte la un act medical. Atitudinea față de moarte a fiecăruia ține de credință și de educație, nu de gradul de civilizație și de noile „cuceriri“ ale medicinei. Astăzi se știe că omul bolnav trebuie tratat trupește, dar și sufletește, fiindcă cele două entități nu pot fi despărțite.

Pr. lect univ. dr. Costel Toma are un material legat de „Dimensiunea spirituală a trupului omului dincolo de moarte. Despre înviere în diferite religii și în creștinism“. Important de reținut: chiar după despărțirea sufletului de trup, „omul continuă să existe, ca ființă conștientă de sine“. Dacă există o „știință a Duhului“, ea este „dincolo de tragismul morții, izvor al vieții de aici și al celei eterne“. Numai „cei ce n‑au nădejde se întristează“ (după Sf. Pavel, I Tes. 4, 13)

A doua parte a acestui volum este închinată diasporei românești, potrivit dedicației: „Anul omagial al pastorației românilor din afara României“. În materialul Pr. lect. univ. dr. Sorin Marinescu găsim „Perspectiva Părintelui Dumitru Stăniloae asupra diasporei românești și a valorilor acesteia“. Sunt enumerate mitropoliile și episcopiile românești din afara granițelor țării, existente în perioada comunistă, ca și cele inființate pe tot mapamondul, după 1990, prin grija Patriarhiei Române.

Pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, în „Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în diaspora. Limite, provocări, perspective“, arată că Biserica, în afara țării‑mamă se preocupă în primul rând de misionarism – desfășurat de multe ori în condiții ostile, neprielnice, și pune accentul pe cultivarea discernământului, după îndemnul paulinic: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate de folos“ (I Cor. 6, 12).

Partea a III‑a a lucrării conține materiale din categoria „Varia“, semnate de: lect. Univ. dr. Gina Luminița Scarlat („De la frumusețea artei la arta frumuseții. Pictura, sculptura și muzica în reflecțiile patristice despre om și viața duhovnicească“, partea I); Pr. dr. Alexandru Bulgaru, de la Centrul de cercetare Teologică Ortodoxă Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi“ („Contribuția papei Grigore cel Mare la încreștinarea regatului Kent“); Drd. Vasile Robert Nechifor („Reforma protestantă în Franța și impactul ei asupra creștinilor catolici. Missa și cultul sfinților“); Pr. Lect. Univ. dr. Florin Spanache („Martiriul – fanatism sau jertfă“); Conf. Univ. Dr. Criatian Ștefan Liușnea („Perspective europene în sistemul educațional românesc. Studiu de caz: rolul profesorului de Educație fizică și sport“); Conf. Univ. Dr. Georgeta Merișor Dominte („Câteva surse biografice despre Domnitori și Sfinți Ierarhi români, în cataloagele online ale B.C.U. și B.M.M.B. din Iași“).

„Teologie și educație la Dunărea de Jos“ nr. 19 prilejuiește o lectură interesantă, instructivă, din  care orice cititor își poate da seama că Universitatea și Arhiepiscopia din Galați, ambele cu titulatura „Dunărea de Jos“, se completează reciproc prin oameni de mare valoare spirituală, culturală și duhovnicească deopotrivă, care pot răspândi făclia culturii și a credinței ca pe un dar de mare preț, primit pentru a‑l împărți cu dragoste tuturor.

Violeta Ionescu

„Tinerii terapiei în focul pandemiei“ își intitulează cuvântul de început Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, cu ale cărui binecuvântări apare volumul „Rugăciune. Educa­ție. Filantropie“, la Editura Arhi­episcopiei Dunării de Jos, 2021, o carte care dă prilej tinerilor se­mi­nariști de la 10 seminarii teologice ortodoxe din țară și elevilor de la 6 licee din zona noastră să‑și exprime gândurile și sentimentele pe care le‑au traversat în multîncercata perioadă a pandemiei. De data aceasta, din cauza condițiilor sanitare restrictive impuse, comunicarea s‑a făcut exclusiv în mediul on‑line. Au răspuns seminarele teologice ortodoxe din: Piatra Neamț, Mănăstirea Nemț, Târgoviște, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Arad, Baia Mare, Slobozia, Tulcea și Galați și liceeni de la licee din: Galați, Brăila și Ianca. Și de data aceasta am întâlnit tineri inteligenți, reponsabili, care au găsit răspunsurile cele mai potrivite, dovedind cultură, o bună pregătire educațională și teologică, o bună învățătură duhovnicească, dar și o credință temeinică și o dragoste de oameni, cum numai în comunitățile primilor creștini se mai întâlnea...

Înaltpreasfințitul Părinte Casian mulțumește în cuvântul său ierarhilor care i‑au binecuvântat, preoților, părinților și „dragilor tineri care ne‑au oferit atât de mult și de multe, mai ales savoarea încurajatoare, ca o energie regeneratoare“.

Consemnăm aici doar câteva din gândurile însemnate în carte, deși toate textele pe care le‑am citit sunt de nota 10: «Principiul esențial al credinței ortodoxe este iubirea. Dumnezeu este iubitor de oameni, iar omul este chemat să imite această iubire a lui Dumnezeu. Iubirea de oameni se traduce prin termenul „filantropie“. Hristos este modelul suprem al filantropiei creștine, pogorât la starea de exemplu personal.» (Constantin Marius Gârbea, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împărați Constantin și Elena“, Piatra Neamț) * „De fiecare dată când mergeam la slujbă parcă purtam într‑o desagă dorul oamenilor din sat care acum nu mai puteau trece pragul bisericii. La fiecare gospodărie cineva mă striga de după poartă să mă apropii pentru a primi un pomelnic“... (Daniel Botezatu, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“, Mănăstirea Neamț) * „Această situație deosebit de dificilă a cultivat în sufletul fiecăruia dintre noi, pe lângă frică și neliniște, și un simțământ de empatie. Am învățat să solidarizăm cu nevoile materiale, dar mai ales spirituale ale oamenilor din jurul nostru“ (Adriana Corina Ghencea, Colegiul Național „Costache Negri“ Galați) * La o simplă radiografiere moral‑spirituală a lumii în care trăim, putem înțelege destul de ușor că omul zilelor noastre crede în Dumnezeu fără să‑i slujească, iar lui satana îi slujește fără să creadă în el“ (Mihai Iulian Spătărelu,  Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae“, Râmnicu Vâlcea) * „Pentru că așa este omul: orb. Și în permanență el se vede singur. Iar noi ne plângem de această singurătate în casele noastre, de lipsa de comunicare, când la ușă ne așteaptă mii de prieteni, mii de sfinți  care ar vrea să ne mângâie, să ne asculte durerile în amănunt și să mijlocească pentru noi.“ (Mariana Chirică, Colegiul Național Costache Negri, Galați) * «Puțini suntem cei care, în încercări, în necazuri, în suferințe și în boli trecem pragul speranței prin credință și mai ales prin iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Astfel, această taină prelungită de la Sfântul Mormânt, de la Ierusalim pe sfintele altare a transformat eparhiile, parohiile și casele credincioșilor în „altare“, „paraclise“ și „biserici“ vii. Astfel, slujitorii bisericești, voluntarii, reprezentanții ordinii publice de la orașe și sate, dar și elevii Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ au fost realmente „apostolii“ Sfintei Lumini pascale, iar sufletele credincioșilor, candele vii, torțe luminoase și icoane ale vieții veșnice în vremelnicia timorată și înfricoșată de microbul morții, învins cel puțin spiritual de puterea iubirii de oameni.» (Ioan Stan, Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei“, Galați).

Este o binecuvântare să ci­tești aceste rânduri și altele, de aceeași acuratețe, care edifică rolul rugăciunii, al educației și al filantropiei pe care tinerii noștri și le‑au însușit. Întâlnim aici tinerii credincioși ai zilelor noastre, adevărați apostoli, datorită cărora credem într‑un viitor care va birui moartea, precum puterea lui Dumnezeu care‑i animă, a biruit‑o.

Violeta Ionescu

Hărnicia editorială a părintelui nostru Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos ne bucură iarăşi sufletele prin volumul intitulat atât de sugestiv Gânduri din visteria inimii. Interviuri, meditaţii şi convorbiri, apărut în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi imprimat în teascurile tipografiei eparhiale „Candela cuvântului“, la finalul anului 2021. Este un volum de restituiri, alcătuit în marea sa majoritate din interviurile pe care ierarhul nostru le‑a oferit revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă“ (în perioada 1999‑2020, pp. 5‑156) şi cotidianului gălăţean „Viaţa liberă“ (în perioada 1995‑2002, pp 157‑214) sau  le‑a susţinut în diverse emisiuni TV (în perioada 2014‑2020, pp. 215‑300) sau radio (în perioada 1999‑2020, pp. 301‑562). Acestora li se adaugă şi câteva conferinţe pe care ÎPS Sa le‑a susţinut în faţa studenţilor şi a intelectualităţii gălăţene, ca urmare a invitaţiilor lansate de A.S.C.O.R. Galaţi (pp. 567‑599).

Tematica pe care o acoperă această lucrare este bogată şi punctează câteva dintre preocupările majore ale Bisericii Ortodoxe Române şi, în particular, ale Eparhiei Dunării de Jos, în actualitate. Mai întâi, cititorul este chemat să îşi cultive şi să îşi sporească evlavia către sfinţi, care sunt, de fapt, pilonii spiritualităţii neamului românesc. Autorul îl numeşte pe Sfântul Apostol Andrei, „părintele neamului românesc“. (p. 325)  şi „naşul de botez al poporului român“ (p. 238); despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena arată că sunt „părinţii Europei creştine“ (p. 350), iar Sfânta Parascheva este invocată ca „prietenă a pelerinilor şi îndrumătoare către Hristos“ (p. 403), împreună cu Sfântul Dimitrie din Basarabi, „icoana însufleţită a bunătăţii“ (p. 489). Fiind iniţiatorul redescoperirii peceţilor duhovniceşti ale Sfântului Atanasie al III‑lea la Dunărea de Jos, căruia i‑a rânduit cinstirea, cu aprobarea Sfântului Sinod, în ziua de 2 mai, ierarhul nostru îl prezintă pe acest sfânt ca „un rugător în ceruri pentru noi“ (p. 521), prin „noi“ înţelegându‑se şi creştinii dunăreni, dar şi toţi românii care au oferit iubire creştină, casă şi masă, altar de slujire şi prinos de cinstire acestui patriarh pribeag.

A doua temă majoră a cărţii este cea a educaţiei creştine azi şi a grijii pentru tinerii noştri. Ea este dezvoltată în mai multe dintre textele din cuprins. Părintele nostru Arhiepiscop crede şi mărturiseşte că educaţia creştină, împlinită cu vocaţie şi imprimată adânc în sufletele copiilor şi ale tinerilor, va salva viitoarele generaţii creştine. Din această motivaţie, din iniţiativa ÎPS Sale, la Dunărea de Jos s‑a născut cel mai consistent, amplu şi longeviv proiect pentru tineret din Patriarhia Română ‑ pelerinajul de tineret prilejuit de hramul mănăstirii Buciumeni ‑ realizat fără nicio întrerupere în perioada 1996‑2021. Despre această lucrare, de excepţie şi de mare jertfă, aflăm că este „o concretizare a mesajului Bisericii către lume, o evidenţă a tinereţii credinţei prin angajarea elevilor în propria lor creştere spre lumea valorilor sacre şi veşnice (...). La Buciumeni se petrece o adevărată «primăvară a credinţei», sub cupola «catedralei» cu frunze şi cu «vitralii» luminoase ale Altarului din pădure“ (pp. 130‑131)“. Viziunea macroscopică despre educaţie a semnatarului cărţii se relevă prin participările sale la dezbateri internaţionale (precum Roma, 1996; Genova, 1999; Sofia, 2001), unde s‑a afirmat mereu ca o voce puternică şi echilibrată. În astfel de contexte onorante, ÎPS Sa apără învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, o mărturiseşte didact şi o împărtăşeşte tinerilor preoţi, profesorilor, studenţilor dispuşi să descopere tezaurul ortodox românesc şi  rolul esenţial (încă!) al şcolii româneşti, „pepinieră a viitorului“ şi spaţiu în care se lucrează „transformarea interioară a omului spre o înviere morală, socială şi economică a societăţii“(p. 204). Din aceste motive ÎPS Sa afirmă, cu un curaj apostolic că, încă „Europa are un singur suflet creştin“ (p. 177).

De aceeaşi importanţă este şi tema susţinerii familiei creştine, în vremuri de restrişte spirituală şi de grave mutaţii sociale şi de mentalitate. Nu mai puţin de cinci dintre cele mai dense texte din carte dezvoltă teologia familiei, „celula sfântă a vieţii“ (p. 115). Probleme precum infidelitatea, adulterul, divorţul, lipsa de dialog dintre părinţi şi copii, părăsirea copiilor de către părinţi sunt semnalele unei mari crize a familiei (p. 450) şi sunt atent analizate şi trecute prin „urechile acului“ teologiei creştine ortodoxe. În conjectura sa, ÎPS Casian citează un  dicton pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îl foloseşte uneori când teologhiseşte despre familie: „Extra familiam nula humanitas!“ (p. 450). Pentru ca familia să dăinuie, să fie vitală şi rodnică, Părintele nostru Arhiepiscop învaţă că şi soţul şi soţia trebuie să îşi clădească personalitatea „pe temeiurile eterne ale curăţiei şi moralităţii creştine“, iar aceasta contribuie esenţial la  „refacerea din temelii a edificiului familial pe principiile şi pe învăţăturile creştine“ (p. 117). Astfel, într‑o familie creştină autentică, mama şi tata, în familia întemeiată şi binecuvântată prin Taina Cununiei îşi protejează copiii de orice intemperie morală şi îi pot creşte după principiile Evangheliei Domnului Hristos.

Legat pentru totdeauna de părinţii duhovniceşti şi profesorii care l‑au construit ca monah, ierodiacon, arhimandrit, profesor de Seminar, cadru didactic universitar şi ierarh, dar mai ales ca un caracter diamantin şi suflet năzuitor spre mântuire ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian aminteşte, în cartea sa, de chipurile luminoase ale unor mari duhovnici precum părintele Cleopa, mitropolitul Antonie, arhimandritul Victorin, ca să nu amintesc aici decât de trei dintre ei. Este un fidel rugător pentru ei şi un râvnitor întru pomenire, căci ştie că dacă ascultăm de Biserică aşa cum au ascultat ei, vom primi şi noi „răspunsuri, în toate ocaziile, pentru noi şi pentru toţi fraţii şi surorile care ne cer ajutor duhovnicesc“ (p. 105). Părinţii duhovniceşti sunt modele de pocăinţă, de rugăciune, de discernământ, de echilibru duhovnicesc sau, după cum spune arhiepiscopul nostru despre magistrul său, nemuritorul mitropolit dr. AntoniePlămădeală, „modele de dăinuire“ şi „ctitori de oameni“ (p. 146).

Partea cea mai consistentă a cărţii însă se referă la dinamica istoriei Bisericii, în vremea noastră, o istorie capabilă de evenimente epocale şi creatoare de timp cu o înaltă vibraţie a trăirii duhovniceşti şi care se înveşniceşte prin sfinţire în cultul liturgic. Între interviurile acordate, sunt absolut necesare de amintit evenimente la care ierarhul nostru a participat şi pe care le prezintă cu detalii şi nuanţe, precum:  Simpozionul de la Nazaret (15‑21 martie 1999) ‑ prima manifestare organizată de Patriarhia Ierusalimului pentru sărbătorirea a 2000 de ani de la Naşterea Domnului Hristos (pp. 184‑189); participarea la reuniunea din insula Creta (iunie 2001), la dialogul pe tema Ortodoxia, patrimoniu spiritual al Europei (pp. 34‑40); pelerinajul la Constantinopol, la invitaţia Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (pp. 206‑210); vizita, în Biserica Ortodoxă Română, la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Preafericitului Teofil al III‑lea al Ierusalimului, care a adus în România o parte din cinstitul lemn al Sfintei Cruci (pp. 236‑237). Acestor evenimente cu deschidere panortodoxă le corespund momente luminoase ale ultimelor două decenii din viaţa Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Dintre acestea, între cele mai de seamă se află aducerea la Galaţi a unei părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei în 2004, eveniment evocat ca o prezenţă reală, în cetatea pe care o oblăduieşte spiritual, a celui dintâi chemat dintre apostoli (pp. 41‑46). De asemenea, sunt prezentate semnificaţiile centenarului Catedralei Arhiepiscopale  a Dunării de Jos care, „prin zvelteţe arată aspiraţiile spirituale şi culturale ale românilor“,  „prin rotunjimea sferei şi a cupolei Pantocratorului arată cerul care coboară pe pământ şi oamenii care se înalţă spre Dumnezeu, Cel care ne cheamă mereu la desăvârşire“, iar prin pictura sa unică „este o membrană care deschide perspectiva asupra Împărăţiei lui Dumnezeu“ (p. 49).

Am prezentat aici doar câteva sugestii menite a îndemna călduros preoţii, studenţii teologi, seminariştii şi creştinii iubitori de cultură şi spiritualitate ortodoxă să deschidă această „vistierie a inimii“, plină de „gândurile luminoase“ ale ÎPS Arhiepiscop Casian strânse între paginile acestei cărţi, unice în felul ei.

Nu pot să închei scurta prezentare de faţă fără a aprecia truda redacţională pe care şi‑a asumat‑o pc. pr. consilier Gelu Aron, delicata lucrare de tehnoredactare împlinită de dra ing. Simona Mavromati şi viziunea grafică, nobilă, a copertei, concepţie a dlui Claudiu Bălan.

Îmi îngădui  să mulţumesc ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian pentru acest dar pe care ni‑l oferă tuturor, ca o pregustare a bucuriei pe care o aduce în sufletele tuturor slăvitul praznic al Naşterii Mântuitorului şi ca un îndemn pentru toţi de a ne exprima, prin rostire sau scriere, atunci când sunt pe deplin coapte, „gândurile din visteriile inimilor noastre“.

Pr. conf. dr. Lucian Petroaia

 Cu binecuvântarea Înalt­preasfințitului Părinte Arhiepis­cop Dr. Casian Crăciun, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a mai deschis o fereastră spre trecutul eparhiei noastre, prin publicarea volumului „Biserici din eparhia Dunării de Jos în anul 1921“, de Sorin Geacu. Așa cum declară autorul în cuvântul introductiv, cartea este un omagiu adus Arhipăstorului nostru, Părintele Casian, la împlinirea a 65 de ani de viață și 30 de ani de păstorire la Dunărea de Jos.

Toți anii acestei eparhii au o încărcătură aparte și, dacă ar fi să se scrie o  istorie pentru fiecare, s‑ar alcătui o lucrare în tot atâtea volume. Anul 1921 ne este adus acum, după un secol, în fața ochilor noștri, datorită unui raport găsit în arhive de autor, cerut la acea vreme de Comisia Monumentelor Istorice, întocmit pe baza unor chestionare de fiecare parohie și trimise apoi la București.

Trebuie să menționăm că dl Sorin Geacu este cercetător științific principal la Institutul de Geografie Fizică al Academiei Române, un cercetător pasionat care nu se mulțumește să găsească și să inventarieze documentele de arhivă, ci și să le valorifice, publicând ce este mai interesant de știut astăzi, pentru completarea istoriei noastre. Domnia sa a publicat mai multe lucrări scrise pe baza acestor documente, care îmbogățesc cu date importante istoria bisericilor din România și nu numai.

Chestionarele  privitoare la monumentele istorice identificate de dl Sorin Geacu în fondul fostei Comisii a Monumentelor Istorice, păstrat la Institutul Național al Patrimoniului București au fost completate de preoți, parohi sau  suplinitori ori preoți călugări și cuprind 19 întrebări referitoare la: forma și starea lăcașurilor de cult, numele ctitorilor, hram, anul fondării, patrimoniul existent în anul 1921 ‑ cărți, icoane, iconostase, candele, candelabre, obiecte de cult, clopote, strane, documente și cărți vechi, veșminte vechi, legende istorice despre lăcașul de cult, imobile istorice alăturate – iar la sfârșit, semnătura parohului și sigiliul bisericii. Toate acestea au fost trimise cu adresă oficială președintelui Comisiei Monumentelor Istorice, la Administrația Casei Bisericii din București și împreună alcătuiesc „un sumum de micromonografii ecleziastice“, după cum mărturisește autorul.

Este vorba de 113 biserici în județul Covurlui, 73 biserici și 6 case de rugăciuni în județul Constanța,  32 biserici în județul Durostor și 41 biserici în județul Caliacra.

Suntem recunoscători dlui Sorin Geacu pentru efortul domniei sale și considerăm că această carte va constitui o cărămidă importantă la consolidarea Bisericii de la Dunărea de Jos.

După cum scrie ÎPS Arhiepis­cop Dr. Casian în cuvântul său, „O emoționantă restituire istorică de suflet și de patrimoniu“. Sorin Geacu „Ne‑a redeschis unele din cele mai emoționante pagini din Istoria Sacră  Eparhiei Dunării de Jos“.

În același timp, nu trebuie uitat că în 1921, anul la care se face referire, este și ultimul an de păstorire a vrednicului de pomenire episcop Nifon Niculescu (1909‑1922), cel care, după cum știm, rănit grav la 8 decembrie 1920, în urma atentatului cu bombă din Senatul României, s‑a retras din funcție în toamna anului anului 1921 (oficial, în ianuarie 1922) și că bună parte din lăcașurile de cult amintite sunt inițiate, duse la bun sfârșit ori sfințite de episcopul Nifon – cum au fost catedrala de la Galați și cea de la Brăila. În timpul episcopatului său (mai exact din 1913), eparhia Dunării de Jos, cu sediul la Galați, a dobândit cea mai mare întindere (județele: Covurlui, Tulcea, Constanța, Durostor și Caliacra, în total 25.924 kmp) și în toate localitățile din aceste județe, urbane sau rurale, existau biserici. În anul 2018, dl Sorin Geacu a publicat la aceeași editură lucrarea sa despre lăcașurile de cult – monumente istorice din județul Tulcea, aflate în anul 1921, iar de data aceasta el face referire la patrimoniul bisericesc al celorlalte județe: Covurlui, Constanța, Du­rostor și Caliacra.

Consider că și această carte este un dar, peste un secol, al episcopului Nifon, care s‑a întors cu trupul în catedrala pe care a ridicat‑o și a sfințit‑o la Galați, în vreme de război (1917) și ne‑a făcut cunoscută situația eparhiei păstorită de el.

Dacă Regele Carol I, pentru că a extins granițele României și a făcut pace în Balcani, a primit bastonul de mareșal, episcopului Nifon, celui care a „gospodărit“ cu merite peste măsură un teritoriu atât de vast, cum era pe atunci Eparhia Dunării de Jos, ce recunoaștere i s‑ar cuveni?...

Violeta Ionescu