Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 9 aprilie 2013, a fost organizat in cadrul asezământului socio-medical „Sf. M. Mc. Pantelimon“ Lacul Sarat, atelierul de lucru în cadrul proiectului Forte-Formare trainică pentru parteneriat social.

La această întâlnire extinsă au participat reprezentanţii delegaţi ai Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Federaţiei Filantropia precum şi din partea instituţiilor partenere din cele două judeţe, Galaţi şi Brăila, care fac parte din Pactele Regionale pentru ocupare şi incluziune socială Sud-Est, dintre care: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Inspectoratul Şcolar Judeţean, AJOFM, Penitenciarul Galaţi, Universitatea Dunărea de Jos, şi Agenţia pentru dezvoltare Regională Sud Est.

Au fost abordate subiecte de interes comun, cu primire la modalităţile de implicare prin crearea de noi parteneriate pe cele trei segmente: educaţional și activităţi cu tineretul, cultural-patrimonial şi social.

Proiectul FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social este cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 şi este implementat de Federaţia Filantropia în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) și SC Global Commercium Development S.R.L. Prin acest proiect se urmăreşte dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Administraţiei Patriarhale şi a 9 eparhii pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel naţional.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook