Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, campania de donare de sânge continuă cu succes în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Astăzi, 4 aprilie, 120 de persoane din Tecuci au venit la Galaţi pentru a-şi manifesta solidaritatea şi iubirea creştină pentru cei ce au nevoie urgentă de sânge.

De la primele ore ale dimineţii, cu mare bucurie şi plini de entuziasm, atât slujitori şi credincioşi din parohiile protopopiatului Tecuci, cât şi tineri voluntari din cadrul mai multor licee tecuceni, împreună cu reprezentanţi ai Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci (LTCOR) au venit la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi unde, după parcurgerea etapelor stricte de selecţie şi verificare au donat sânge.

Acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină desfăşurată în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie de sânge a fost organizată de Protoieria Tecuci în colaborare cu Liga Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci şi cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, care asigură personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară unei astfel de acţiuni.

Încă din anul 2013, tinerii şi credincioşii din cadrul protopopiatului Tecuci se mobilizează exemplar în cadrul acestei campanii umanitare desfăşurată de Patriarhia Română, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă. De la începutul acestui an, protoieria Tecuci aduce pentru a doua oară voluntari la Centrul de Transfuzii din Galaţi pentru a dona sânge.

Demersul tinerilor de a se implica în această acţiune umanitară a fost sprijinit şi de această  dată de Protoieria Tecuci, prin exemplul preoţilor participanţi la donare şi prin asigurarea transportului de la Tecuci la Galaţi.

Campania de donare de sânge a fost completată în această săptămână şi de mobilizarea altor două protopopiate din Eparhia Dunării de Jos, Galaţi şi Covurlui, care au reuşit să aducă încă 100 de persoane pentru a dona sânge.

Pe tor parcursul anului 2019, campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, va continua la cele două centre Regionale de Transfuzie Sanguină din Galaţi şi Brăila, unde, slujitori şi credincioşi din parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, împreună cu tineri voluntari vor merge şi vor dona sânge.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook