Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a oferit preoţilor de la parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Lumina Sfântă adusă în aceeași seară de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim. Lumina a fost dusă cu evlavie de preoţi în parohiile unde ei slujesc şi oferită credincioşilor adunaţi în sfintele lăcaşuri.

După acest moment, chiriarhul locului împreună cu soborul slujitor de preoți și diaconi și cu tineri de la A.S.CO.R., filiala Galați, îmbrăcați în portul tradițional românesc,în sunetul clopotelor, au mers în procesiune către zona din fața Catedralei Arhiepiscopale, pe un podium special amenajat de unde a rostit chemarea „Veniţi de luaţi lumina“ oferind, la momentul mult aşteptat, Sfânta Lumină miilor de credincioşi adunaţi pe esplanada catedralei şi pe strada Domnească.

Lumina a ajuns la fiecare credincios prezent și în frumusețea și bucuria cântărilor pascale strada principală a municipiului Galați a devenit plină de lumină și de manifestare a credinței în Hristos Domnul nostru Cel Înviat din morți.

Adresându-se mulţimii de credincioşi, ierarhul Dunării de Jos a subliniat însemnătatea duhovnicească a aducerii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Sfintei Lumini care se oferă tuturor celor prezenţi la Biserica Sfântului Mormânt a Mântuitorului Hristos de la Ierusalim şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să fie lumină şi călăuzitori pentru semenii noştri aflaţi în neputinţe şi în grele încercări.

După primirea Luminii Sfinte, mulţimea credincioşilor a participat la slujba Canonului Învierii din Catedrala Arhiepiscopală. 

În continuare,a fost oficiată Sfânta Liturghie Pascală, la care au luat parte un număr impresionant de credincioşi gălăţeni, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

La finalul slujbei, toţi credincioşii au primit pâinea sfinţită numită „pască“ şi tradiţionalele daruri de cozonac şi ouă roșii.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook