Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în toată perioada de pandemie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, Aşezămintele sociale parohiale au oferi hrană caldă, alimente neperisabile şi produse de igienă familiilor cu mulţi copii, elevilor cu posibilităţi materiale reduse şi altor categorii de persoane defavorizate.

Cu prilejul unor sărbători religioase, astfel de activităţi social-filantropice au fost intensificate şi diversificate pentru ca fapta cea bună să ajungă la cât mai mulţi semeni nevoiaşi.

În contextul Duminicii Sfintei Cruci,  parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Galaţi a desfăşurat astăzi, 9 aprilie 2021, o activitate filantropică pentru cele 100 persoane asistate în cadrul cantinei parohiale.

Activitatea a constat în oferirea de alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de igienă în valoare de 10.000 lei.

Preotul paroh Ion Gologan, angajaţii cantinei şi voluntari din cadrul acestei parohii gălăţene, după ce au pregătit produsele s-au deplasat la casele persoanelor beneficiare pentru a le oferi respectivele daruri.

Ca de fiecare dată, ajutorul din partea parohiei a fost primit cu mare bucurie şi a constituit un real folos pentru cei sărmani.

De la începutul anul 2021 şi până în prezent, cantina a reuşit să ofere asistaţilor hrană şi alte ajutoare în valoare de 40.000 lei.

Activităţile care se derulează prin cantina „Sf. Cuv. Parascheva“ sunt asigurate de trei angajaţi ai parohiei, fondurile provenind din parohie și din donații.

Încă din anul 1998, de la inaugurarea cantinei, parohia a asigurat o masă caldă pe zi pentru 100 de persoane provenite din categorii sociale defavorizate, precum copii sărmani, bătrâni cu pensii mici şi pensionari cu venituri reduse, bolnavi imobilizaţi în casă, oameni ai străzii, dar şi persoane care au fost spitalizate sau care îşi au domiciliul în localităţile din preajma municipiului Galaţi şi care au venit în oraş pentru analize medicale în ambulatoriu.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook