Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, numită și duminica Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

Chiriarhul Dunării de Jos a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt locaș, în prezenţa unui număr mare de credincioși gălăţeni și nu numai.  

Şi în această duminică, răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.

La momentele cuvenite, cucernicul diacon Gabriel Buzoianu a primit darul preoţiei pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitatea Vişina, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi, iar tânărul George Aurelian Costea a fost hirotonit întru diacon.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a tâlcuit înțelesurile adânci ale pericopei evanghelice de la Sfântul Marcu, în care este relatată vindecarea unui copil demonizat.

De asemenea, în omiliei de astăzi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit şi despre viaţa Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, explicând credincioşilor importanța și sensul urcușului duhovnicesc în cele 30 de trepte care reprezintă etapele ce ne duc către Împărăția lui Dumnezeu, arătate de acest sfânt în lucrarea sa intitulată ”Scara”.

Întrucât în săptămâna a 5-a din Postului Paștilor, Biserica a rânduit a se săvârși slujbele a doua Denii, miercuri seara Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seara, Denia Acatistului Bunei Vestiri, Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioșilor invitația și în același timp îndemnul de a participa la aceste frumoase și înălțătoare momente de rugăciune în care cerem Domnului milă și iertare de păcate, iar Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sprijin și ajutor în biruirea ispitelor și a încercărilor ce ne împresoară.

La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Programul cadru al anului 2022

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook