Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor.

Cu acest prilej,mai mulți copii și credincioși participanți la slujbă au fost împărtăşiţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian cu Sfintele Taine.

La finalul Dumnezeieştii Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a împlinit, după tradiţie, rânduiala spălării picioarelor.

În acest an, beneficiarii acestei rânduieli ritual au fost 12 copii de la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Rediu, judeţul Galați, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, proveniţi din familii cu posibilități materiale reduse.

La momentul liturgic cuvenit, urmând îndemnului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţia Sa s-a încins cu ştergar şi asăvârşit ritualul respectiv celor 12 „mici ucenici“, după care le-a oferit făclii aprinse.

Pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, copiii au primit încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi obiecte de igienă personală şi dulciuri.

În cuvântul adresat celor prezenţi la slujbă, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre exemplul de smerenie pe Mântuitorul Hristos l-a oferit ucenicilor Săi, dar şi despre îndemnul şi invitaţia pe care ne-o face tuturor la smerenie şi la întoarcearea către Lumină, Bucurie şi Înviere.

Activitatea cu caracter social-filantropic şi misionar din Joia cea Mare prin care cei 12 copii au participat la slujbă, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi au primit daruri a fost organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos în parteneriat cu filiala gălăţeană „Sfântul Apostol Andrei“ a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook