Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 21 aprilie, în orașul Însurăței din județul Brăila a fost desfășurată o acțiune de ajutorare a semenilor noștri cu posibilităţi materiale reduse.

Astfel, tânărul Costel Tănase și-a donat modestul său venit lunar din luna aprilie pentru a cumpăra alimente și alte daruri pentru oamenii sărmani.

Prin puterea exemplului personal, mulți alți oameni au dorit să se alăture acestei fapte bune și să contribuie cu bani și alte produse.

Prin mobilizarea acestui tânăr și contribuția credincioșilor darnici s-a reușit strângerea sumei de 8.500 lei din care au fost cumpărate alimente, legume, fructe, articole de igienă personală, materiale pentru curățenie, haine, jucării, încălțăminte, ba chiar, din partea unor enoriași au fost oferite carne de miel și brânză.

La această activitate au participat 10 voluntari, între aceștia fiind angrenați și patru copii.

Prin această activitate aproximativ 100 de familii nevoiașe au fost ajutate cu prilejul Sfintelor Paşti.

Demn de amintit este și faptul că inițiatorul acestei activități este unul dintre copiii care de la o vârstă fragedă a fost instituționalizați în centre de plasament. Cunoscând situația dificilă a unor localnici de-ai săi, a dorit să le sară în ajutor cu tot ceea ce el poate oferi.

În urmă cu câțiva ani, la marile sărbători creștine, a început să ofere câteva pachete cu daruri, apoi a tot crescut până a reușit să adune singur venituri pentru sprijinirea multor familii necăjite.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook