
În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor.
Tot astăzi, chiriarhul chiriarhul Dunării de Jos a împlinit, după tradiţie, rânduiala spălării picioarelor.
După rugăciunea Amvonului, ierarhul Dunării de Jos a împlinit pilda de dragoste şi îndemnul dumnezeiesc la smerenie şi iubire faţă de aproapele nostru prin săvârşirea ceremonialului spălării picioarelor.
Anul acesta, copiii beneficiari ai acestei rânduieli-ritual, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, au fost din localitatea Măstăcani, judeţul Galaţi, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse.
La momentul liturgic cuvenit, urmând îndemnului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţia Sa s-a încins cu ştergar şi a săvârşit ritualul respectiv „micilor ucenici“, după care le-a oferit făclii.
Pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, copiii au primit încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi obiecte de igienă personală şi dulciuri în valaore de 2500 lei.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre exemplul de smerenie pe Mântuitorul Hristos l-a oferit ucenicilor Săi, arătând că rânduiala săvârşită este plină de înţelesuri tainice.
La final, Părintele Arhiepiscop au avut un dialog cu copiii şi cu reprezentanţii din presă, prezenţi astăzi la slujbă, îndemnându-i pe toţi să ducă mai departe lumina faptelor bune şi la semenii lor care nu au putut ajunge la sfânta biserică.
Activitatea cu caracter social-filantropic şi misionar din Joia cea Mare prin care cei 12 copii au participat la slujbă, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos şi au primit daruri a fost organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala „Sfântul Apostol Andrei“ – Galaţi.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact