Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În seara zilei de marţi, 4 august 2009, în jurul orei 20, la biserica Precista din municipiul Galaţi a fost adusă, spre închinare credincioşilor, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam. Această icoană este recunoscută pentru darul de a aduce ploaie la vreme de secetă, dar şi pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. Pe platoul din curtea bisericii un număr mare de credincioşi au fost prezenţi pentru a cere ajutorul Maicii lui Dumnezeu. Preoţii au săvârşit Acatistul Maicii Domnului şi au săvârşit priveghere până dimineaţă aducând neîncetate cereri şi rugăciuni Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Miercuri dimineaţă, preoţii gălăţeni au purtat icoana făcătoare de minuni la biserica “Sfânta Ana” din cartierul Dunărea, unde un număr impresionant de credincioşi aşteptau să se închine chipului Maicii Domnului. În jurul orei 9.30, icoana a fost adusă  la Catedrala Episcopală, iar apoi către biserica „Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastru şi Ioan Iacob Hozevitul” din  cartierul Aviaţie, (Micro 39 C), care-şi sărbătorea hramul. Aici a fost săvârşită Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Ioan Iacob din Hozeva de către un sobor de preoţi în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Daniil Oltean, vicarul Episcopiei Dunării de jos.

Înainte de a ajunge la Galaţi, icoana a adus mângâiere şi folos duhovnicesc creştinilor din localităţile Şiviţa, Tătarca, Tuluceşti, Smârdan, Sat Costi, Cişmele şi  Odaia Manolache. În zilele următoare va fi dusă spre închinare şi credincioşilor din celelalte parohii ale Episcopiei Dunării de Jos.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook