Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 24-27 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Parohia Vameș din județul Galați s-a desfășurat, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dimitrie Luchian“ și Consiliul Local Piscu, Tabără de vară intitulată: „Credință, sport și comuniune“.

Tabăra s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și  18 ani.

La  activități au participat, pe lângă copiii acestei parohii și copiii grupurilor catehetice din parohiile Pechea II și Umbrărești.

Tabăra a debutat în data de 24 august, cu participarea tinerilor la Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“ din localitatea Vameș, după care, însoțiți de preoți și de câțiva meșterii populari din localitate, elevii au vizitat muzeul parohial, unde au și servit masa.

Deschiderea oficială a avut loc pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Luchian“ din Piscu.

Tinerii au făcut cunoștință cu profesorul de sport și cu animatorii voluntari, apoi cu dăruire, concentrare și implicare, au luat parte la toate probele sportive propuse: jocuri și ștafete (alergarea în sac, cursa cu lingura și oul, trasul funiei), atletism (viteză, rezistență și săritură în lungime de pe loc), fotbal și șah.

După fiecare zi de concurs, cele mai bune rezultate au fost premiate și răsplătite cu medalii, diplome și trofee, toți copiii primind diplome de participare și dulciuri.

În cadrul acestor activități au participat 90 de tineri din cele trei parohii menționate.

Toți cei prezenți au fost încântați de această tabără, au legat prietenii și și-au exprimat dorința de a participa și la următoarele activități organizate.

Valoarea premiilor și darurilor oferite cu acest prilej a fost de 1500 de lei, sumă provenită din donații ale credincioșilor din parohia Vameș.

Pr. Rareș Bucur

Pr. Petrea Dumitru

Programul cadru al anului 2022

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook