Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 31 iulie - 3 august 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Așezământul pentru tineret din cadrul Parohiei ”Sf. Trei Ierarhi” din cartierul gălăţean Mazepa II se desfăşoară prima ediţie a Proiectului educaţional şi social „Educație, de la tineri pentru tineri!“

Beneficiarii proiectului sunt 20 de tineri şi copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, care provin din familii defavorizate din Insula Mare a Brăilei, localitatea Titcov, cu care Parohia ”Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Galați este înfrățită și pentru care, de-a lungul timpului, a mai desfășurat numeroase activități de întrajutorare, precum și de instruire școlară prin acordarea gratuită de meditații la diferite materii sau prin organizarea unor activități recreative în perioada vacanțelor.

Tinerii beneficiază, fără nici o discriminare, de o tabără de vară, în municipiul Galați,  unde sunt implicați activ în acțiuni educative și recreative şi se bucură de experiența unor animatori și îndrumători, având posibilitatea dezvoltării abilităților personale.

Prin activităţile din cadrul acestui proiect se aplică, cu entuziasm, recomandările Patriarhiei Române cu privire la organizarea de tabere cu copiii și tinerii în vacanța de vară, precum şi cele ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos prin programul eparhial „Vacanţa din pridvorul Bisericii“, desfăşurat de câţiva ani cu mare implicare şi disponibilitate.

Activitățile desfășurate și efortul depus în cadrul acestui proiect sunt asigurate de către o echipă de voluntari, alcătuită din 15 tineri, elevi ai Colegiului  Național „Vasile Alecsandri“ din Galați, coordonați de către dra Patricia Dimachi, inițiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect.

De asemenea, proiectul beneficiază de susținerea Parohiei „Sf. Trei Ierarhi“  din Galați, prin punerea la dispoziție a spațiilor parohiale şi prin implicarea unor membri din comitetul parohial – secțiunea pentru tineret, precum și de suportul financiar oferit de o familie de credincioși ai parohiei.            

Structura proiectului se desfășoară prin intermediul a patru ateliere: dezvoltare personala, abilitați lingvistice, cultură generală şi îndemânare/creație şi abilități artistice.

La începutul programului participanții au primit câte un ghiozdănel cu toate cele necesare pe parcursul desfășurării activităților.

Copiii sunt împărțiți în grupe de câte cinci, iar la fiecare grupă este câte un coordonator care se ocupă de supravegherea copiilor și însoțirea acestora la activităţile moderate de voluntari instruiţi.

Pe parcursul celor patru zile, copiii beneficiază gratuit de transport, cazare, hrană, implicarea în activităţile special pregătite, plimbări şi vizite la obiective culturale şi turistice din municipiul Galaţi şi, nu în ultimul rând, de un program de rugăciune în comun.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Învierea Domnului

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook