
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost adusă la Mănăstirea Adam după ce, pe parcursul celor două săptămâni din postul ce precede Praznicul Adormirii Maicii Domnului, s-a aflat în procesiune în peste 150 de parohii din județele Galați și Brăila.
Astăzi, 14 august, în ajunul acestei mari sărbători creștine închinate Maicii Preacurate, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat la ceas de seară în mijlocul clericilor și credincioșilor veniți în număr mare la Mănăstirea Adam din nordul județului Galați, pentru a se ruga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ierarhul Dunării de Jos, împreună cu un impresionant sobor de preoți și diaconi, însoțiți de mulțimea credincioșilor, au pornit în procesiune de la troița satului Adam până la Altarul de vară al mănăstirii, unde icoana făcătoare de minuni a fost așezată spre închinare. Aici a fost oficiată slujba Privegherii, urmată de săvârșirea Prohodului Maicii Domnului.
Cântarea a fost susținută de credincioși, slujitori, monahii, pelerini și mulți copii și tineri îmbrăcați în costume tradiționale românești. Unii dintre cei prezenți, veniți acasă din străinătate în această perioadă, au dorit din tot sufletul să o preacinstească pe Cea căreia i se mai spune și „Sfânta de la Adam”.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenți despre legătura dintre mama pământească și Maica Domnului, evidențiind dragostea, smerenia, evlavia și dăruirea totală a mamei în familie, la altar și pentru cei aflați în suferință sau pribegie.
Ierarhul a arătat că Adormirea Maicii Domnului nu aduce despărțire, ci o apropiere mai profundă de Dumnezeu și o stare de pace duhovnicească.
De asemenea, a făcut referire la bogăția spirituală a poporului prin pilda celor „16 mame sfinte”, evocând figura doamnei Maria Brâncoveanu („doamna Țării Românești”), privită ca reper și „Luceafăr” al familiei creștine.
„Descoperim iubirea Maicii Cerești revărsată din ceruri în mama pământească — o iubire ridicată în lumină, în bucurie și în dragostea Domnului, de la copilul purtat în brațe până la fiul de aproape o sută de ani, reuniți în grădina Maicii Domnului din această sfântă mănăstire!
Icoană a evlaviei, icoană a smereniei și icoană a disponibilității totale: în familie, la altar, acasă, pentru românul pribeag întors acum la vatră și pentru toți cei necăjiți.
S-a întors însoțită de mii și mii de fii ai recunoștinței, o imensă coroană de flori duhovnicești prealese: preoți, credincioși și credincioase!
Acesta este mesajul: Noi, stând în fața icoanei tale și însoțindu-te prin rugăciune la Sfânta ta Adormire, știm că nu te depărtezi de noi, ci ne apropii mai mult de Domnul. Cuprinși de o pace fără de hotar, te vom lăuda veșnic, Pururea Fecioară!
Noi, fiii tăi, de aici, din familie și de pretutindeni, suntem astăzi mai bogați cu pilda celor 16 sfinte femei românce, în frunte cu Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, doamna Țării Românești, Luceafărul familiei creștine!”, a spus Părintele Arhiepiscop Casian.
La final, toți cei prezenți au fost binecuvântați cu agheasmă de ierarhul locului, după ce au trecut pe sub Sfântul Epitaf și pe sub sfânta icoană făcătoare de minuni, cântând pricesne închinate Maicii Domnului și purtând în mâini lumânări aprinse.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact