
În Duminica a X-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Andrei” din municipiul Galați.
La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși din municipiu, dar și conaționali plecați în străinătate, veniți acasă în această perioadă de vară.
La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, în care este relatată vindecarea de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos a unui copil lunatic.
Părintele Arhiepiscop Casian a subliniat că, înainte de eliberarea fiului de sub puterea demonică, Mântuitorul vindecă mai întâi puțina credință a tatălui, arătând puterea credinței dăruite ulterior Apostolilor și Bisericii.
De asemenea, chiriarhul a precizat că biruința împotriva forțelor demonice și creșterea spirituală se obțin prin îmbinarea credinței cu rugăciunea și postul, iar credincioșii au fost îndemnați să aplice aceste lucrări duhovnicești, în special în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, pentru dobândirea sănătății sufletești și trupești.
„Mult ajutor și putere spirituală ne oferă Domnul prin vindecarea unui fiu lunatic, vindecându-l mai întâi de toate pe tatăl său rugător de puțina credință. Înmulțind această credință prin harul lui Dumnezeu, Mântuitorul a izgonit puterea demonului, arătând puterea cea mare a credinței Sale - o putere pe care a împărtășit-o și Sfinților Apostoli, lăsând-o în Biserică drept dar mare de vindecare și de creștere a noastră în lupta cu forțele demonice ce pătrund fără știrea noastră.
Totodată, ne-a dăruit și cele două aripi care ne întăresc credința în puterea vindecătoare a clinicii Duhului Sfânt - Biserica: rugăciunea, îndeosebi în această perioadă, și sfântul post.
Coborând de pe Tabor, Mântuitorul Iisus Hristos tămăduiește un fiu posedat de un duh care îl arunca în apă și în foc, vindecând mai întâi puțina credință a tatălui. Prin credința înmulțită și mai ales prin cele două aripi recomandate Sfinților Apostoli și, prin ei, nouă tuturor, preluăm din Biserică înmulțirea credinței: rugăciunea unită cu postul. Așa cum procedează creștinii, mai ales în postul Sfintei Adormiri a Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, să le împlinim spre sănătate sufletească și trupească”, a spus ierarhul.
La final, chiriarhul Dunării de Jos a rostit Acatistul Maicii Domnului – „Bucuria tuturor celor necăjiți” și i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la slujbă.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact