
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 80 de copii din parohiile Zăvoaia, Însurăței I, Lacu Rezii, Scărlătești, Victoria, Spiru Haret și Berteștii de Jos au participat la o excursie de o zi, desfășurată în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”.
Tinerii au fost însoțiți de preoții parohi și de voluntari din cadrul celor șapte parohii ale Protoieriei Însurăței. Traseul a inclus vizitarea unor reprezentative obiective de interes duhovnicesc și istoric din județul Brăila.
Pruma oprire a foat la Mănăstirea Măxineni, cel mai marcant punct al excursiei. Vechea ctitorie a voievodului Matei Basarab i-a impresionat pe copii, care au ascultat cu mult interes istoria așezământului monahal, prezentată de unul dintre viețuitori.
În cadrul ansamblului mănăstiresc, elevii au explorat împrejurimile, s-au jucat și au purtat discuții libere cu tinerii din celelalte parohii. Tot aici, voluntarii le-au oferit copiilor o masă de prânz cu pizza, suc și dulciuri.
Urmatorul popas duhovnicesc a fost la prilej de rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” - Lacu Sărat.
Copiii s-au închinat Sfântului Pantelimon, cerând sănătate trupească și sufletească pentru ei și pentru cei dragi de acasă.
Pe parcursul întregii zile, elevii au legat noi prietenii, iar pe drumul de întoarcere spre casă au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului.




FacebookContact