Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La ziua de prăznuire a Sfintei Muceniţe Filofteia, biserica din municipiul Galaţi care o are ca ocrotitoare a îmbrăcat din nou haina de sărbătoare.

Bucuria duhovnicească a creştinilor din această parte a oraşului a fost mult mai mare anul acesta deoarece, la sărbătorile închinate Sfântului Apostol Andrei, timp de 5 zile, Sfânta Muceniţă a vizitat Galaţiul şi, prin pelerinii sosiţi la venerarea sfintelor sale moaşte, întreaga Eparhie a Dunării de Jos.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Biserica a fost şi de această dată arhiplină, majoritatea credincioşilor dorind să mulţumească Sfintei Filofteia pentru toate darurile revărsate asupra lor, mai ales în ultimele zile.

În cadrul slujbei, la momentul liturgic cuvenit, pc diacon Gheorghe Boşneagă a primit, prin punerea mâinilor Chiriarului Dunării de Jos, harul preoţiei, pentru parohia Măcişeni din Protopopiatul Tg. Bujor, jud. Galaţi.

La Sfânta Liturghie au participat 20 de copiii şi tinerii hipoacuzici de la Școala specială „P. P. Neveanu“ din Galaţi, care, la chinonic, într-un cadru special şi susţinuţi de cadrele didactice însoţitoare şi cântăreţii bisericeşti, au impresioant întreaga asistenţă printr-un concert de colinde executat în limbaj mimico-gestual.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri de Moş Nicolae şi iconiţe cu chipul Sfintei Muceniţe Filofteia.

La final, credincioşii prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, parohia pregătindu-se în acest scop cu 700 de pachete cu hrană caldă.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook