Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos


Astăzi, 26 decembrie, după Sfânta Liturghie de la Catedrala „Nașterea Domnului“ din Brăila, Înaltpreasfințitul Parinte Ahiepiscop Casian a mers la Spitalul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie“ - Veneţia Medical din Brăila, pentru a fi alături de semenii dragi aflați în suferință.

Bolnavii din cadrul acestui centrul de îngrijire s-au bucurat foarte mult de prezența în mijlocul lor a Părintelui Arhiepiscop, care, de când s-a deschis acest spital, ori de câte ori are ocazia trece pe la ei pentru a-i împărtăși cu Sfintele Taine, a-i binecuvânta, a le oferi diverse daruri și, mai ales, pentru a fi împreună în încercarea grea prin care aceștia trec.

Astazi, ierarhul Dunării de Jos le-a adus bolnavilor bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, alinându-le suferințele și aducându-le mângâiere prin cuvinte din inimă și prin daruri.

Mulți dintre cei internați în acest centru medical îl cunosc pe arhipăstorul Dunării de Jos, ca fiind cel care permanent se preocupă de situația lor, prin capela „Sfântul Nectarie“ deschisă în cadrul spitalului, unde se săvârșește Sfânta Liturghie și alte slujbe bisericești, dar și prin prezența slujitorii și a voluntarilor care vin de multe ori la ei.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook