Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În aceste zile în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, parohiile din Protopopiatul Brăila oferă ajutoare familiilor numeroase, persoanelor vârstnice şi altor categorii sociale vulnerabile.

În cadrul acestui program eparhial desfăşurat cu prilejul sărbătoririi patronului spiritual al municipului Brăila, Sfântul Ierarh Nicolae, peste 1.000 de persoane primesc diverse daruri de la preoţii şi voluntarii protopopiatului Brăila.

Între aceste activităţi social-filantropice derulate cu mare implicare din partea preoţilor şi a voluntarilor parohiali se numără şi acţiunea de astăzi de la parohia „Buna Vestire“ din municipiul Brăila.

În cadrul acestei activităţi, 25 defamilii nevoiaşe aflate în evidenţele parohiale, au primit din partea parohiei brăilene produse de igienă, pachete cu alimente neperisabile de strictă necesitate (ulei, făină, mălai, orez, paste, zahăr, conserve) şi alte daruri.

Între beneficiarii acestor ajutoare oferite de biserică au fost şi câteva familii cu mulţi copii, monoparentale, aflate în risc social.

După ce au pregătit produsele, preoţii şi voluntarii din cadrul parohiei s-au deplasat la casele persoanelor nevoiaşe pentru a le oferi darurile. Ajutorul din partea parohiei a fost primit cu mare bucurie şi constituie un real folos pentru cei sărmani. Valoarea darurilor oferite a fost de 2.000 lei.

Din luna august a anului 2018, acest emblematic şi măreţ locaş româno-elen din municipiul Brăila se află într-un amplu proces de reabilitare şi consolidare, cu lucrări complexe, atât la interior, cât şi la exterior.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook