Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Pentru a veni în sprijinul semenilor noştri greu încercaţi,la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin parohiile şi centrele sociale din cadrul eparhiei, în această perioadă au fost oferite zilnic, hrană, produse de igienă şi articole vestimentare, persoanelor vârstnice, familiilor numeroase şi altor categorii sociale defavorizate.

Şi în acest an, mult mai dificil decât anii anteriori, numeroasele activităţi social-filantropice au fost cele care au deschis sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Brăila, Sfântul Ierarh Nicolae. 

Numai în Protopoopiatul Brăila, peste 1000 de persoane au beneficat de ajutorul venit din partea bisericii în această săptămână dedicată Sfântului Nicolae.

O astfel de activitate s-a desfăşura astăzi, la orele prânzului, în municipiul Brăila, la Cantina socială „Sfântul Nicolae şi Sf. Vasile cel Mare“ din cadrul Parohiei „Naşterea Domnului“, unde 35 de persoane nevoiaşe au primit produse alimentare şi materiale de igienă, prin grija preoţilor şi a credincioşilor.

Personalul angajat al Cantinei sociale, împreună cu tineri voluntari au pregătit darurile şi le-au transportat la domiciliul beneficiarilor.

Între cei care au primit daruri au fost şi doi copii ofani de tată pentru care parohia brăilenă a achiziţionat articole vestimentare şi încălţăminte pentru perioada rece şi le-a oferit cu dragoste celor mici.

Aşezământul cultural şi social-filantropic din cadrul Parohiei „Naşterea Domnului“ constituie un important proiect aflat în derulare la această parohie, unde funcţionează o cantină la care servesc masa zilnic gratuit aproximativ 200 de persoane, o grădiniţă, un Centru pentru tineret, precum şi un magazin bisericesc cu obiecte de colportaj şi carte de zidire sufletească.

Pr. Rareș Bucur

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook