Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 20 decembrie 2022, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul şi Dreptului Lazăr şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul“ din cadrul Centrului de zi pentru copii al Parohiei „Sfântul Spiridon“ din municipiul Galaţi.

La slujbă au fost prezenţi copiii asistaţi în cadrul acestui centru de zi, instructorii de educaţie şi alţi profesori voluntari care sprijină activităţile desfăşurate cu multă implicare şi dăruire în acest centru social.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de copiii prezenţi la slujbă, iar la momentul cuvenit cei mici au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul adresat cu acest prielj, ierarhul locului a vorbit despre viaţa Sfntului Ignatie Teoforul, relatând momentul în care acest sfânt, atunci când a fost copil, a fost purtat în brațe de Mântuitorul şi arătat lumii ca model pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

„În data de 20 decembrie ne bucură Mântuitorul Iisus Hristos atunci când săvârşim lucrarea Lui, pe care o admiră cel mai mult, şi anume, atunci când ne aflăm în mijlocul pruncilor, al copiilor, al adolescenţilor, fie în familie, fie în şcoală, dar mai ales în Biserică, deoarece copiii pot astăzi să se întâlnească atât cu Domnul nostru Iisus Hristos, dar şi cu un copil pe care Domnul Hristos l-a ridicat pe braţe şi l-a arătat celor maturi atunci când ei mergeau pe cale şi căutau să vadă cine-i mai mare dintre oameni în lumea aceasta.

Domnul le-a arătat cine este mai mare în lumea aceasta ridicând în braţe un copil pe care l-a prezentat ca prototip, ca model pentru Împărăţia lui Dumnezeu (...)

Acest copil, după tradiţie este Sfântul Ignatie primit de Mântuitorul, dar şi el L-a primit pe Mântuitorul şi se numeşte copilul purtător de Dumnezeu, Teoforul.

Sfântul Ignatie a devenit episcop şi ne cere să fim aşa de uniţi cu păstorul sufletesc precum coarda cu chitara, să cântăm o singură melodie lui Dumnezeu, iar în Biserică să înţelegem că Sfânta Împărtăşanie este medicamentul nemuririi“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La final, toţi au primit daruri din partea Părintelui Arhiepiscop, constând în iconiţe cu Naşterea Domnului, fructe şi multe dulciuri.

Prin grija şi implicarea membrilor Consiliului şi comitetului parohial şi în baza unui parteneriat cu Consiliul Local Galaţi, 80 de copii care provin din familii defavorizate primesc zilnic masa de prânz şi asistenţă specializată.

Capela, în stil moldovenesc, a fost ridicată între anii 2008-2011, în partea de nord-est a bisericii „Sf. Spiridon“ din Galaţi, ca loc special de rugăciune pentru copiii asistaţi în cadrul centrului multifuncţional care funcţionează în această parohie, precum şi pentru oficierea slujbelor şi a rânduielilor ce ţin de cultul celor adormiţi.

Locaşul de cult a fost pictat în tehnica fresco în anul 2014, fiind înzestrat cu catapeteasmă, icoane în stil bizantin şi cu toate cele necesare slujirii.

 Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook