Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În duminica a 28-a după Rusalii, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezența credincioşilor de toate vârstele şi a colindătorilor sosiți în aceste zile la Galați pentru a vesti prin cântec Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, în cadrul Festivalului de datini şi obiceiuri la Naşterea Domnului şi Anul Nou „Tudor Pamfile“.

Printre numeroşii credincioşi prezenţi s-au numărat şi preoţi din cadrul protopopiatului Galaţi, care au purtat pe braţe Icoana Naşterii Domnului, împodobită cu ştergarul românesc tradiţional, veniţi pentru a primi binecuvântarea arhierească de a merge în această perioadă la casele credincioşilor pe care îi păstoresc.

La chinonic, membrii celor 13 grupuri folclorice din Eparhia Dunării de Jos şi din alte regiuni istorice ale ţării, Suceava, Bistiţa-Năsăud, Neamţ, Bacău şi Maramureş au interpretat colinde tradiţionale şi cântece de stea.

Evenimentul de la Galaţi a reunit peste 200 de persoane, iar pe lângă tradiţionalele colinde interpretate de Corul mixt al Catedralei şi de ceilalţi colindători în locaşul de cult, grupurile folclorice şi cetele de colindători au încântat asistenţa şi pe esplanada Catedralei arhiepiscopale cu alte urături şi jocuri tradiţionale.

La finalul interpretării, fiecare ceată de colindători a fost binecuvântată şi răsplătită financiar de către ierarhul Dunării de Jos, iar în spiritul tradiţional toţi au primit daruri specifice perioadei în care ne aflăm.

Evenimentul organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în perteneriat cu Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” Galaţi, a adus în sufletele celor prezenţi multă bucurie, înălţare sufletească, pace şi armonie pentru a-L primi, aşa cum se cuvine, pe Pruncul Hristos în ieslea sufletelor noastre.

Manifestarea tradiţională din aceste zile de la Galaţi este un eveniment folcloric reprezentativ din Eparhia Dunării de Jos prin care se păstrează, se revigorează  şi se promovează colindul popular şi obiceiurile tradiţionale din ţara noastră.

Pr. Rareş Bucur

Centenarul Patriarhiei Române

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook