Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Vineri, 19 februarie, membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în şedinţa de lucru premergătoare Adunării Eparhiale care va avea loc mâine, 20 februarie 2016.

Întrunirea, desfăşurată în sala „Episcop Chesarie Păunescu“ din cadrul Centrului Eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În prima parte, membrii Consiliului Eparhial au vizitat depozitul de carte bisericească şi obiecte de cult, care a trecut în ultima perioadă prin ample lucrări de renovare şi reamenajare.

Cea de a doua parte a întâlnirii a fost rezevată lucrărilor propriu-zise, în cadrul cărora, responsabilii sectoarelor din Administraţia Eparhială au prezentat sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice din anul 2015 la nivelul fiecărei subunităţi, pe baza dărilor de seamă întocmite de protoierii.

De asemenea, au fost analizate propunerile de proiecte şi programe în vederea receptării şi aplicării, la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, parohiilor, mănăstirilor şi şcolilor teologice, a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti“.

Puncte importante pe ordinea de zi le-au constituit: educaţia creştină şi principalele măsuri pentru o mai bună comunicare a tinerilor între ei, în Familie, în Biserică şi în Şcoală; programul de burse lunare parohiale pentru elevi şi studenţi; aplicarea hotărârii sinodale cu privire la derularea programului Caravana medicală „Sănătate pentru sate“; necesitatea ajutorării parohiilor sărace de către parohiile cu posibilităţi.

Cea de a treia parte a dezbaterilor a fost dedicată dezbaterilor cu privire la aplicarea, la nivelul unităţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a noilor prevederi legale în domeniul financiar-contabil.

La această ultimă parte au participat şi părinţii protoierei însoţiţi de contabilii din cadrul celor 8 protopopiate.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook