Vineri, 2 februarie, membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în şedinţa de lucru premergătoare Adunării Eparhiale care va avea loc mâine, 3 februarie 2018.

Întrunirea, desfăşurată la Centrul Eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În debutul lucrărilor, ierarhul a prezentat hotărârea Sfântului Sinod prin care anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“, după care a susţinut o meditaţie teologică cu privire la importanţa unităţii de credinţă şi de neam în societatea românească actuală, evidenţiind totodată chipuri de ierarhi, preoţi şi mireni care au contribuit la înfăptuirea Unirii din anul 1918.

În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a prezentat Albumul ce cuprinde lucrările de restaurare şi înnoire la Centrul Eparhial, ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuza ortodoxă“, precum şi volumul 18 al seriei „Biserică. Misiune. Slujire“, editate de Ahiepiscopia Dunării de Jos.

În cadrul lucrărilor propriu-zise, responsabilii sectoarelor din Administraţia Eparhială au prezentat sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice din anul 2017 la nivelul fiecărei subunităţi, pe baza dărilor de seamă întocmite de protoierii.

De asemenea, au fost analizate propunerile de proiecte şi programe în vederea receptării şi aplicării, la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, parohiilor, mănăstirilor şi şcolilor teologice, a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“ în Patriarhia Română.

Alte puncte importante pe ordinea de zi le-au constituit: continuarea şi desfăşurarea unor programe social-filantropice, precădere către familiile cu mulţi copii, persoanele vârstnice, tinerii/adulţii care prezintă comportamente adictive, continuarea programelor dedicate educaţiei creştine a tinerilor, aplicarea hotărârii sinodale cu privire la derularea programului Caravana medicală „Sănătate pentru sate“ sau necesitatea ajutorării parohiilor sărace de către parohiile cu posibilităţi, susţinerea campaniei de donare de sânge „O picătură de sânge salvează o viaţă!“.

Duminica Ortodoxiei

Proiect

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook