Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei din municipiul Galați, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Arhiepiscopale, în prezenta unui număr mare de credincioși din municipiu și nu numai. 

Ca în fiecare duminică, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mulţi copii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică, în care Sfântul Apostol și Evanghelist Matei relatează momentul Parusiei şi Înfricoşătoarea Judecată.

Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că „tema acestei Duminici ne arată modul în care putem să temperăm frica de judecată, căci Mântuitorul este Cel care ne informează și ne formează, dându-ne ajutorul Său, pentru ca oamenii să înțeleagă toată pedagogia sfântă și să-L urmeze pe El și pe Sfinții Lui cei desăvârșiți.

Venirea Fiului lui Dumnezeu la sfâșitul timpului, constă în evaluarea libertății pe care ne-a lăsat-o pe pământ, ca darul cel mai sfânt, pentru ca noi să alegem binele. Acest dar al libertății este semnul iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, iar criteriul după care se va face judecata nu este un criteriu al durității, ci este unul al dreptății și al iubirii milostive“.

Îndemul de astăzi al Arhiepiscopului Dunării de Jos a fost „să devenim practicanți  ai filantropiei, ca iubire milostivă și să gândim că toți vom muri și că vom ajunge la un moment dat să fim judecați de Dumnezeu, iar în timpul Postului Mare, avem șansa, prin pocăință și prin practicarea iubirii milostive și a omeniei, să ne vindecăm de păcate și să dobândim învierea vieții curate și un răspuns bun la judecată“.

La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook